Sport

Noroc cu finalul de joc! Poli se impune greu la Buzău

Handbaliştii de la SCM Politehnica au avut un meci infernal la Buzău. În cele din urmă a fost unu pauză şi doi final, perfect ca violeţii să îşi revină după două deplasări grele.

Meciul nu a fost ușor, buzoienii fiind la conducere în multe perioade ale întâlnirii. SCM Poli a găsit resurse să echilibreze scorul de fiecare dată. Rezultatul le-a fost favorabil violeților cu precădere în ultimul sfert de oră, când au încercat o desprindere la două goluri, dar au fost egalați, însă apoi au controlat ultimele 5 minute, în care au înscris de trei ori fără să primească gol, 22-25 (14-12).

Marcatorii timișoreni au fost: Marijanovic 8, Milosevic 4, Sadoveac 4, Cîmpan 3, Năstăsie 2, Pribanic 2, Fenici 1, Dragas 1. La SCM Gloria Buzău, principalii marcatori au fost Nosrati 6, Mironescu 5, Bejinariu 5.

Antrenorul Pero Milosevic și-a felicitat jucătorii pentru rezultatul obținut: ”Am luptat mult și am câștigat meritat! Adversarii noștri s-au apărat foarte bine, dar și noi am făcut-o la fel de bine, iar în atac am evoluat inteligent. În prima repriză au fost câteva situații unu la unu, pe care le-am irosit. În repriza a doua, în momentele importante, ne-am comportat foarte bine și sunt mândru de băieți și reușita aceasta! Încheiem o perioadă extrem de grea, cu deplasări repetate și cu prea puține antrenamente fizice; sunt elemente care influențează parcursul unei echipe într-un program aglomerat. Această victorie ne dă moral și un impuls să lucrăm mai mult pentru următorul meci, acasă, cu Dunărea Călărași. Sper să fim cu toții sănătoși, pentru că Marius Sadoveac a avut ușoare probleme la mușchii aductori în finalul de meci.”

După eşecurile de la Vaslui şi Constanţa, Poli se apropie din nou de locurile de play-off, dar mai e mult de muncă.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago