Primăria Timişoara

Nicolae Robu explică: Dedicaţiile din Piaţa Traian erau destinate membrilor comunităţii, puşi la lucru să păzească, în scop educativ

Reprezentanţii comunităţii din zona Piaţa Traian au fost puşi „la treabă” la târgul de produse tradiţonale din Piaţa Traian, să păzească obiectivele de acolo, spune primarul Nicolae Robu, iar la cererea respectivei comunităţi s-a decis ca pe scenă să se cânte muzică lăutărească. De aici s-a exagerat şi s-a ajuns la manele cu dedicaţie, motivează edilul-şef, după ce au apărut în mediul public acuzaţii referitoare la muzica ce a fost prezentată la eveniment.

Se interzic manelele în mediul public, a decis Nicolae Robu. Decizia radicală vine după ce la Târgul Produselor Tradiţionale din Piaţa Traian, publicul a acuzat că s-ar fi cântat o asemenea muzică, de fapt fiind vorba de muzică lăutărească, spune Robu. Cine nu respectă doleanţa primarului va fi sancţionat!

„Nu vor fi niciun fel de manele cu dedicație, îi sancționez pe toți cei care în spații libere vor face așa ceva în Timișoara. Acolo s-a făcut o greșeală prin faptul că s-a vrut să se dea satisfacție și unei anumite comunități care a fost pusă la treabă în zonă. să păzească obiectivele care sunt acolo. Ideea este foarte bună și atunci, la cererea acelei comunități, s-a aprobat să se cânte pe scenă muzică lăutărească specifică. de aici plecându-se, s-a degenerat și s-a ajuns la manele cu dedicație. Intenția a fost una bună, numai că ea nu trebuia să fie lăsată în free running, ar fi trebuit să fie răsplătiți oamenii într-un spațiu închis, sub asistența cuiva, care să facă și educație cu această ocazie, pentru că ceea ce se întâmplă în acest sens pe care ne nemulțumește pe majoritatea covârșitoare a comunității noastre are ca background lipsa de educație”, a declarat, marţi, Nicolae Robu.

Conform primarului, „beneficiarii” muzicii ar fi fost cetăţenii care locuiesc în această zonă, şi care ar fi fost puşi de organizatorii evenimentului să păzească zona, căsuţele de acolo, de hoţi! Totul, în scop educativ.

Cei pentru care au cântat lăutarii au păzit zona. nu tot timpul era gol în piață. „Ştim că în acea zonă s-au întâmplat foarte multe hoții comise se zice, că până nu dovedești nu poți să acuzi pe nimeni, nu? Comise de locuitori din zonă, nu introducem etnia în discuție aici. Şi atunci s-a gândit cineva că ar putea să-i educe să nu mai facă așa ceva, conducerea Piețe SA dându-le o satisfacție punându-i la treabă. Li s-a spus, uite, voi ați ajuns să fiți blamați de toată lumea prin faptele unora din comunitatea voastră, haideți să arătați că sunteți și oameni serioși și ajutați-ne să nu se mai fure, să nu se mai producă stricăciuni în piață, că uite ce frumos am făcut pentru voi. Aceștia au cerut atunci dacă se poate să aibă ca răsplată și ceva muzică specifică lor, s-a dat acordul pentru așa ceva, dar nimeni nu a supravegheat și atunci s-a ajuns la dedicații. Nu știu de cine sunt plătiți lăutarii, întrebați acolo. Atât mi s-a spus mie. Pe mine nu m-a informat nimeni, în momentul în care am intrat pe Facebook tocmai mi-a apărut o scenă cu cineva care cânta genul acesta de muzică și mi-a crescut adrenalina instantaneu, am și sunat imediat la directorul pieței și mai departe las loc imaginației voastre privind ce s-a întâmplat”, a mai subliniat Robu.

În cursul acestui weekend, în mediul public, pe Facebook, au apărut o serie de imagini în care din Piaţa Traian se auzeau dedicaţii făcute la microfon pe scena de la Târgul Produselor Tradiţionale, lucru care a nemulţumit oamenii aflaţi în zonă.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

4 secunde ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

26 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago