Să nu-l mâniem pe Dumnezeu!

Câtă nemulțumire pe alegătorul român! I-ai dat la europarlamentare o lecție anti-PSD și pro-Justiție, foarte bine, cât să prindă gustul și să vrea mai mult. Prezidențialele le-a întâmpinat pe un nivel de așteptare mare. Se profețea că PSD-ul, dușmanul identificat al modernizării României, va ocupa locul patru chiar, după doi reformiști și un saltimbanc naționalist. Toată ziua alegerilor vorbeam de un exit-poll la egalitate Barna cu Dăncilă, pentru ca voturile din diasporă să rezolve problema. Pe acest fond, când au fost prezentate rezultatele ce să vezi? O mare dezamăgire, Barna a pierdut, Dăncilă supraviețuiește cu PSD cu tot. Dacă astăzi, când partidele proeuropene au adunat aproape 60% din voturi, iar PSD-ul adunat de pe jos, cu tot cu Pro România, de-abia de atinge 30%, luăm meclele astea de parastas, atunci chiar că suntem un popor ce suferă de nemulțumire cronică.

Și eu aș fi vrut, ca Iohannis, să răpunem Balaurul dintr-o lovitură. Aiasta nu se poate, dragi telespectatori și telespectatoare. Treaba asta o face vremea și educația. Ba chiar și după ce vom fi ca țară brici, educați, spălați și frezați, tot se vor găsi „le peni”, ca în Franța, sau „afediști”, ca în Germania, să dea culoare maro alegerilor. Nu diversitatea trebuie să sperie, ci amploarea fenomenului. Nu social-democrația în sine deranjează, poate că nici naționalismul nu e un păcat de moarte, năucitoare sunt populismul și prostia enormă ce mușcă din aceste momeli. Orice elector cu scaun la cap ar fi fost tentat de o aroganță cum era cea cu Iohannis și Barna în turul doi. Pentru a umili acea forță politică ce ne-a umilit pe noi ani buni de zile, ne-a mințit că este pro Europa în timp ce făcea exact invers. Atâta ură s-a adunat împotriva acestui partid că un tur doi ar fi fost ca un act sanitar, dacă vreți.

Există și părți bune în votul de ieri pe lângă cele foarte bune. Dacă aș fi o vulpe liberală aș spune că strugurii sunt acri și că distrugerea prin rezultat a PSD-ului ar fi fost strategic neinspirată acum. La fel aș judeca și dacă aș fi un (sanchi) neomarxist userist văzut cu sacii politici în căruță și tentat ca până la parlamentare să se culce pe lauri. Rezultatul e bun. Suficient de tranșant cât să nu mai dea șanse PSD-ului în turul doi, dar nu suficient de prost cât să se producă o rebranduiere, o cosmetizare a PSD în scopul comercial al reprostirii populației anul viitor, la locale și generale.

Câte năpârliri ar face PSD, tot va încerca să ne păcălească. Un PSD în turul trei al prezidențialelor stătea cu cuțitele scoase din teacă pentru mazilirea lui Dăncilă azi, luni, la câteva ore de la alegeri. ”Marele” succes al președintei PSD în turul întâi îngreunează această rebranduire, stopează elanul celor care își doreau rotația de cadre, învârtirea baronilor la butoane și alte manevre din care românul de rând nu câștiga mai nimic, doar de pierdut ar fi avut. Vă imaginați că o față nouă și, totuși, atât de veche în fruntea PSD ar fi pentru electoratul dependent ca o nouă venire a Mântuitorului? Acum lupta va mai întârzia, curajul puciștilor va fi mai potolit, reconstrucția va începe mai tarziu din cauza războiului intern și există speranța să nu-i prindă pe val la alegerile parlamentare de la anul.

Ce frumos ar fi, nu? Ca Dăncilă să păstreze PSD-ul în trecut, cu ținta ”sluga lui Liviu Dragnea” lipită pe spate, un argument numai bun pentru mobilizarea alegătorilor raționali în anul electoral ce vine. Ce cadou mai bun ne-ar fi putut face alegătorii PSD decât păstrarea lui Dăncilă în fruntea partidului, identificarea PSD-ului cu autorii îndepărtării României de Europa, cu cei ce ne-au scos serile în frig să protestăm pentru mizeriile legislative ce le puneau la cale? Ce poți să-ți dorești mai mult decât un PSD plafonat la 20 de procente, cât de mofturos poți fi ca non-pesedist să nu-ți placă rămânerea lui Dăncilă ca comandant suprem al adunăturii ăsteia?