Timp liber

Se dă startul sezonului de iarnă la Iulius Town

Duminică, 1 decembrie, de la ora 18.00, să dă startul celui mai frumos sezon din an, la Iulius Town. În luna decembrie, Iulius Town a pregătit evenimente și decorațiuni desprinse din poveștile copilăriei, iar ursuleţii din pluş sunt în prim plan.

Cum farmecul sărbătorilor este dat de ritmurile muzicale, în atmosfera de Crăciun vizitatorii Iulius Town vor fi conduşi de artiștii Filarmonicii Banatul. Invitați speciali sunt soliștii Georgiana Costea (Germania) și Kenneth Tracy Dale (USA), alături de dirijorul Voicu Gabriel (Germania). Astfel, publicul va putea admira bradul de Crăciun și luminițele în acordurile unor arii celebre.

În weekend-ul magic, copiii au parte și de o surpriză aparte. „Hocus – Pocus”! Atât de ușor vor fi uimiți de trucurile spectacolului de magie și ventrilocie. Duminică, de la ora 11.00, în zona Intersport, obiectele apar și dispar, iar personaje haioase aduc hohote de râs. Iar micii patrioți vor realiza, la atelierele de creație de după spectacol, felicitări și stegulețe pentru Ziua Națională a României.

Pentru că decembrie este luna cadourilor, gazdele se pregătesc din timp pentru Târgul de Moș Nicolae, care se va desfășura în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie, la demisolul și parterul Iulius Mall. Un băț împodobit, o jucărie, bijuterii sau decorațiuni? Dacă nu știi ce să le oferi celor dragi, găsești propuneri vesele la târg.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

O oră ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

3 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

6 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

7 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

8 ore ago