Social

Zeci de mori de apă de pe Clisura Dunării scoase la lumină de cei de la Asociația Acasă în Banat

Morile de apă din județele din Vestul țării sunt scoase la lumină de cei de la Asociația Acasă în Banat. Voluntarii au găsit încă 31 de mori de apă în Caraș-Severin.
Proiectul „Țara Morilor de Apă”, al Asociației Acasă în Banat, constă în inventarierea și cartografierea tuturor morilor de apă din Banat, pentru a pune bazele unor viitoare inițiative de restaurare, conservare și valorificare în scop economic și turistic. Cele 22 de mori din Eftimie Murgu sunt cunoscute, dar sunt alte peste 200 de mori de apă în zona Banatului, majoritatea necunoscute.
Voluntarii au fost, la finalul săptămânii trecute, într-o altă expediție in Clisura Dunării, la Sichevița, Gârnic și Coronini.
„La Sichevița am avut parte de doi ghizi care au știut fiecare loc în parte și au avut multă răbdare cu noi, iar la Gârnic ne-a insoțit dl. bibliotecar din localitate. Mulțumim primarilor celor două comune pentru că ne-au sprijinit! În acest fel, cu trei echipe, am reușit să găsim nu mai puțin de 31 de mori, iar totalul morilor inventariate pană acum a ajuns la 197”, transmit cei de la Asociația Acasă în Banat.

Proiectul Țara Morilor de Apă este realizat de Asociația Acasă în Banat și cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

9 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

9 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

11 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

12 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

14 ore ago