Grădina Taicii Domnului

Alfred a dat, Alfred a luat! Și-au bătut joc de România, cu ce s-au ales din asta?

L-am văzut pe deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis la televizor cum vorbea de binele României. Dacă aș fi dus cu mintea la culcare prea devreme, aș zice ferm că ăsta e omul adevărat, el zice corect ce zice, el vrea binele României. E tânăr, principial, de așa ceva avem nevoie în conducerea țării sau măcar la filială. Dar nu sunt dus așa de repede „la culcare” și îmi amintesc cum Afred Simonis a votat tot ce vrea acum PSD să modifice în legile Justiției, ba chiar mai mult, mult mai mult. Alfred Simonis a propus în numele PSD abrogarea recursului compensatoriu. Fenomenal! Magnific! Au greșit. Banal.

De ce s-a răzgândit PSD? Simplu. N-au chef de anticipate, iar dacă tot nu au chef să plece mai devreme acasă, să nu-și mai aibă asigurate locurile alea eligibile cândva, măcar să obțină ceva imagine din inevitabilele modificări la ce au mutilat ei în legi. Dacă liberalii oricum vor schimba pe unde pot și unde vor aceste legi, presați de USR, de o parte, și de ALDE ori Pro România, de cealaltă, măcar să pară ei, pesediștii, cei dezinfectați de influența nefastă a lui Liviu Dragnea și a Vioricăi Dăncilă, că au intrat într-o nouă eră politică. Vorba lui Gică Hagi, să facă o figură frumoasă.

Dar stați așa, nu tot se modifică, mai e mult stricat în codurile penale, pensionarea magistraților, specializarea lor, problema cu Secția Specială, dar măcar în ceea ce privește recursul compensatoriu ar putea culege și ei ceva puncte electorale. Așa au gândit ei și, odată cu ei, și Alfred Simonis. Dacă e întrebat cum de partidul a făcut mizeriile astea cândva, iar acum partidul vrea să repare, Simonis are răspunsul la el și zice că acum așa gandește social-democrația. Cumva că atunci PSD a gândit greșit și acum gândește tare bine. Dacă ne chinuim, poate că am înțelege cum merge treaba asta, cum PSD cel toxic este reparat puțin de acest PSD uman, căci aici e mesajul, PSD devine uman… bla, bla, bla, bla.

Dar pe mine nu asta mă interesează atât de aprig, cum s-a modificat sau nu s-a modificat partidul, mă întristează puțin cum un om gândește așa acum un an, iar acum total invers. Este Alfred Simonis bipolar? Nu, nu cred. Iar dacă îl mai alege cineva înseamnă că cine se aseamănă se adună? Dar nu, să nu vorbim cu păcat. Dumnealui nu este bipolar, ci este șmecher. Așa cred ei că se rezolvă tot în România. Facem o mizerie, dacă se împute treaba partidul se va schimba și totul va fi bine. Mergi la furat, te prinde gazda, nicio problemă, te pui jos pe canapea, pui omul să facă o cafă, îi spui că nu-l omori, că nu-l mai furi, că partidul și-a schimbat optica, programul de guvernare și pleci la sediu, toată lumea e fericită.

Dar dacă nu-l prindea „gazda” pe Simonis cu cagula pe cap și procentul mic în urnă? Mai zicea asta? Aici e problema cu PSD-ul și cu Simonis, nu că acum e vremea să facă și bine de ochii lumii, după ce au făcut atâta rău. Poate ne va spune odată și-odată deputatul Simonis, la o oranjadă, ce a câștigat partidul din tot ce-au făcut României anii trecuți. De pierdut au pierdut cam toate alegerile, de huiduiți și înjurați au fost peste tot, nefrecventabili au ajuns în ochii Europei, au pus economia pe butuci, să ne spună domnișorul Simonis cine e beneficiarul acestei guvernări toxice? Au câștigat medicii la salariu? Restul bugetarilor a luat cu o mână și va pierde cu cealaltă? Bravos, dar bilanțul cum e, e bun?

Dragnea nu a câștigat, deși putea să o facă, să-și dea o ordonanță de urgență prin care să scape. Mafia din spate? Poate, căci vedem că e transpartinică. Auzim nume de beneficiari Udrea, Bica, Hrebenciuc, nu numai pesediști. Interesul era pe termen lung pentru un complex sistem de criminalitate din România. A meritat pentru matale această urgie, domnule Simonis? Și, zău, nu spun astea ca să mă bag în lupta voastră din filială, dar măcar Călin Dobra a avut curajul, așa cufurit cum a fost, să ducă un vot anti-Dragnea la centru, apoi a venit acasă să-și toarne cenușă-n cap. Dar tânărul „revoluționar” ce-a făcut în „vremurile bune”?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

45 de minute ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

17 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

20 de ore ago