Politica

Dominic Samuel Fritz: Guvernul PNL pedepseşte Timişoara pentru delăsarea… primarului PNL

Candidatul USR la Primăria Timişoara, Dominic Samuel Fritz, afirmă că Guvernul PNL nu dă bani pentru proiectul Timişoara Capitala Culturală Europeană, fiindcă la nivelul executivului, se ştie că primarul Nicolae Robu n-a făcut nimic în ultimii trei ani în acest sens. Afirmaţia USR-istului vine după ce premierul Ludovic Orban a declarat că vor primi finanţări doar investiţiile demarate.

Prezent la Timişoara, la finalul săptămânii trecute, premierul Ludovic Orban a lăsat de înţeles că Guvernul nu va aloca foarte mulţi bani pentru programul Timişoara – Capitală Culturală Europeană. Şi asta fiindcă, nu au fost demararate proiecte în acest sens.

“Sunt adeptul finanțării investițiilor care sunt demarate, nu a risipirii banului în sute de proiecte care nu pot fi terminate și în care se alocă cu țârâita. Proiectele care sunt mature, care intră în execuție, vor avea parte de finanțarea necesară în funcție de ritmul în care se fac lucrările”, a spus Orban.

Ori Timişoara nu are niciun şantier început pentru spaţiile necesare în 2021. Candidatul USR la Primăria Timişoara, Dominic Samuel Fritz, crede că premierul pedepseşte astfel capitala Banatului pentru delăsarea primarului Nicolae Robu.

„Premierul Orban știe că administrația PNL a Timișoarei nu a făcut nimic în acești 3 ani scurși de la câștigare și nu are nici un mare proiect în șantier. Multiplexity va merge spre licitație cel mai devreme în vara anului viitor. În acest context, Timișoara este pedepsită pentru delăsarea autorităților locale de către guvernul PNL. Primarul Robu este incapabil să atragă finanțare pentru oraș chiar și atunci când propriul sau partid este la guvernare”, a afirmat Fritz

De altfel, cei din USR Timiş cred că, în 2021, Timișoara se va prezenta în fața Europei fără un program coerent, fără investiții și spații pentru cultură și pentru turiști.

“Cum pentru Sibiu titlul de capitală culturală europeană a reprezentat o șansă extraordinară să se pună pe harta Europei, pentru Timișoara va fi doar o ocazie în care să arătăm cât de prost pregătiți suntem. Cu un centru cu mult prea multe clădiri în paragină, cu un mediu cultural lipsit de finanțare, fără muzee sau spații de artă, singurul lucru pe care îl vom putea arăta Europei vor fi promisiunile pe care PNL și PSD le-au fluturat timp de 4 ani cu seninătate. Aceiași politicieni se vor grăbi atunci să apară în poze și în ședințe festive, fără pic de remușcare pentru șansa mare a Timișoarei pe care ei au aruncat-o la gunoi”, se mai arată într-un material postat pe site-ul USR Timiş.

 

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

13 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago