Administratie

Se lucrează pentru a face Bega navigabilă până în Serbia

Se fac demersuri, pe bani europeni, pentru a face Bega navigabilă. În județul Timiș și în localități din Serbia se derulează proiectul „Repararea infrastructurii de navigație a Canalului Bega”. O dată cu reabilitarea canalului vor prinde viață activitățile turistice și inițiativele publice și private.
Proiectul, finanțat prin Programul de cooperare transfrontalieră INTERREG IPA România-Serbia 2014 -2020, are ca scop principal repararea nodurilor hidrotehnice de la Sânmihaiu Român, Srpski Itebej, Klek, asigurarea circulației pe această cale de comunicație prin deschiderea unui punct de trecere a frontierei naval și pietonal, precum și achiziționarea unor echipamente.

Proiectul, cu o valoare totală de 13.850.687,41 euro și este implementat în perioada 3 august .2017 – 2 august 2021.

Între timp s-a încheiat depunerea ofertelor la licitația pentru reabilitarea complexului de construcții și a pichetului de exploatare și pentru amenajarea peisagistică a insulei de la Sanmihai. Pentru această lucrare s-a înscris o singură firmă, a cărei ofertă este acum în evaluare.

La nodul din Sânmihaiu Român lucrările continuă. Au fost realizate în proporție de 30-40 la sută din proiect, iar termenul de finalizare este august 2021. Se lucrează la stăvilar, care, cel mai probabil, va fi finalizat la începutul anului viitor, iar după aceea se va lucra la ecluză.

„Au fost achiziționate echipamentele. Au venit încă din octombrie cele două barje și dragă multifuncțională, zilele viitoare vor veni și stavilele de la barajul stăvilar. S-a lucrat la pereți în aval și amonte, deci lucrările sunt în grafic”, a spus Mihaela Jurculet, manager de proiect.

Pe Bega se va realiza o hartă electronică de navigație și va fi nivelată adâncimea canalului, din Timișoara până la granița cu Serbia.

„Pentru a ajunge la o navigație performanță trebuie să intrăm în clasa a IV-a, ceea ce înseamnă o adâncime de minim 2,5 metri pentru a circula navele cu încărcături. Am terminat un studiu pe Timișoara, urmează ca în câteva zile, sper ca până în 20, să fie gata și harta de navigație pentru a putea face și semnele. Am terminat licitațiile pe măsuri batimetrice. Acest studiu ne dă toate datele în vederea dragării pentru a ajunge în clasa 4 de navigație. Suntem în pregătire cu studiul de fezabilitate pentru a se putea draga și a se putea circula în cele mai bune condiții. Am avut discuții cu primăriile, și cu primăria Timișoara, care e interesată să facă un port în Timișoara și încă lucrăm la PUG. Am avut discuții cu primarii de pe traseu. Pe mine mă interesează să găsim locațiile cele mai apropiate de căi ferate, drumuri naționale, pentru a se putea face debarcadere și porturi”, a spus Gheorghe Tătar, director Administrația Canal Navigabil Bega.
În Serbia urmează să fie reparate și nodurile hidrotehnice Klek și Srpski Itebej.

Canalul Bega are 114,5 km porțiune navigabilă, 44,5 km sunt pe teritoriul României, iar restul de 70 de km pe teritoriul sârbesc.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

33 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

35 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

45 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago