Şi totuşi, CTP nu are dreptate. Robu nu e un “Oprescu de Timişoara”, ci mai degrabă o “Firea în pantaloni”

În urma unei apariţii “Dazed and confused” (apud Led Zeppelin) la Digi 24 pe marginea listelor cu “meritocraţi” pentru “deconcentratele” din Timiş, Nicolae Robu a fost pur şi simplu spulberat de cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu. Care i-a pus eticheta de “Sorin Oprescu de Timişoara”, dar şi acelea de “ridicol”, “răcnete” sau “incoerent”. Nu în ultimul rând, jurnalistul s-a mirat că timişorenii, “băieţi deştepţi”, au ales un asemenea primar. N-o să comentez afirmaţile lui CTP, cu o singură excepţie, respectiv aceea că Robu este “Oprescu de Timişoara”.

O fi având probabil unele asemănări cu fostul primar al Capitalei, dar cred că Robu aduce mult mai mult cu actualul edil-şef al Bucureştiului, Gabriela Firea-Pandele. Şi nu mă refer la asemănări frivole, gen că ar folosi aceeaşi vopsea de păr, ci la similitudini de substanţă.

În primul rând, ambii se cred personaje providenţiale pentru oraşele pe care le administrează. Firea se tot bate cu pumnii îi piept că, până la a veni ea primar, nu prea s-a întâmplat nimic în Bucureşti. Robu e exact la fel, lansând şi celebra sintagmă “dezvoltarea în forţă a Timişoarei”. Ceea ce înseamnă o oarecare ofensă atât la adresa timişorenilor, cât şi la istoria oraşului. A spune că dezvolţi în forţă ceva, înseamnă că acela “ceva”, Timişoara în cazul de faţă, era subdezvoltat şi avea neapărată nevoie de “salturi” în dezvoltare. Şi aşa a venit “providenţialul” din Bocsig să scoată oraşul din întuneric şi să-l “dezvolte în forţă”. Oarecum cum a făcut Carol I cu România, pe care a găsit-o în Evul Mediu şi a dus-o în epoca Modernă.

În al doilea rând, ambii se identifică cu locuitorii Bucureştiului, respectiv Timişoarei. Chiar zilele trecute, Firea afirma că un atac al lui Ludovic Orban la adresa ei înseamnă un atac la adresa bucureştenilor. Despre Robu nu are rost să amintesc de câte ori spunea despre criticii săi că sunt “duşmanii Timişoarei”, având şi “suflet negru”.

Nu mai vorbesc de autoelogiile pe care şi le fac amândoi. Vorbesc de minunate realizări, care se încăpăţânează să rămână, în ambele cazuri, la stadiul de proiecte pe hârtie şi nimic în realitate. Apoi, ambii sunt îndrăgostiţi de kitsch, “blitz-blitz-uri”, spoieli, fântâni cântăreţe etc. Nu mai vorbesc de tot felul de paranghelii pe bani publici. La amândoi le plac lucrurile turceşti, dovadă tramvaiele contractate pentru Bucureşti şi Timişoara. În timp ce oraşe aşezate, precum Cluj, Oradea sau Arad se “mulţumesc” şi cu tramvaie făcute la Arad. Numai că ce bucurie poţi să ai într-o excursie la Arad, faţă de o adevărată vacanţă în Cappadocia, aşa cum au făcut opt funcţionari ai primăriei, în frunte cu celebrul Culiţă Chiş, pe motiv că merg să vadă tramvaiele turceşti.

Firea conduce Bucureştiul şi societăţile din subordine cu fini şi fine, personaje mai mult sau mai puţin dubioase, dar “de încredere”. Robu nu o face cu neamuri, dar cu personaje preluate ba din lumea semi-interlopă, ba din neant, fără profesii clare, dar toate specializate în “cules de scame” şi ridicat elogii. Deci “de încredere”.

În fine, ar fi alte multe asemănări, dar mă opresc aici. Nu înainte de-a observa şi o mică deosebire. Gabriela Firea nu se poate semna pe documente oficiale, aşa cum o face omologul ei din Timişoara: “PRIMAR Ing.,Dr.Ş.I.,Dhc, Prof.univ. Nicolae Robu”. Dar, cu timpul, poate o să reuşească.

P.S. Articolul poate fi citit şi în cheia că Firea-Pandele este un “Robu în fustă”.