Invatamant

Universitatea Politehnica Timişoara semnează un acord de colaborare cu Universitatea Niś

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat un nou acord de colaborare cu o instituţie similară din Serbia, de această dată cu Universitatea din Niś. Noul acord cadru de colaborare a fost semnat de rectorii celor două instituții de învățământ superior, prof.univ.dr. Dragan Antić și prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban.

Chiar dacă acordul a fost semnat abia acum, colaborarea dintre cele două universități este mult mai veche, primele contacte fiind inițiate, din partea Politehnicii, în urmă cu peste 30 de ani, de profesorul Ștefan Preitl.
Ulterior au fost stabilite mai multe colaborări între cadre didactice, între facultăți, schimburi de profesori și de studenți, vizite reciproce, în special după 2002, când a fost încheiat și acord Erasmus+.
Acordul cadru de colaborare vine să întărească relațiile stabilite până în prezent și să extindă cooperarea și la alte niveluri. Cu ocazia întâlnirii și a prezentării celor două universități, au fost subliniate numeroasele asemănări în ceea ce privește activitatea didactică și de cercetare, ceea ce amplifică posibilitățile de colaborare în viitor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

11 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

12 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

13 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

16 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

18 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

21 de ore ago