camera deputatilor
În calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților. Au votat în favoarea proiectului 247 de deputaţi, iar alţi 21 s-au abţinut. Cel mai probabil legea va fi contestată la Curtea Constituţională.
Dezbaterea legii privind abrogarea pensiilor speciale a avut loc pe fondul mai multor proteste ale magistraţilor şi grefierilor, multe instanţe din ţară suspendându-şi activitatea. Potrivit unui parlamentar UDMR, prin legea votată astăzi, dispar doar 4% din pensiile speciale. Şi asta fiindcă pensiile foştilor angajaţi din MApN, MAI şi servicii secrete nu vor fi afectate.
Potrivit legii votate, au fost eliminate pensiile speciale pentru următoarele categorii:
Cel mai probabil lergea va fi atacată la Curtea Constituţională, CSM anunţând deja acest demers. Iar atâta timp cât printre “beneficiarii” legii se numără şi judecătorii CCR, rezultatul este destul de previzibil.
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…
Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…
În această lună au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de…
În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…