Primăria Timişoara

Nicolae Robu îi anunţă pe timişoreni că respiră un aer curat

Nicolae Robu îi anunţă pe timişoreni că aerul pe care îl respiră e unul bun. Iar în susţinerea postării sale de pe Facebook prezintă şi rezultatele oferite de staţiile de măsurare amplasate pe raza oraşului.

Primarul a „înviat” pe Facebook, cu o postare pe o temă care apare exact la o zi de la momentul în care cel mai important posibil contracandidat al său la alegerile pentru un nou mandat, Dominic Samuel Fritz, atrăgea atenţia asupra unui studiu comandat de primărie pe acest subiect, un studiu departe de a fi unul ideal, care arată a fi un copy paste după unul similar, realizat pentru alt oraş.
Iar concluziile actualului primar sunt clare: la Timişoara se respiră un aer curat!
„Am făcut progrese foarte mari! La toți parametrii cu efecte asupra aerului pe care îl respirăm! Dar nouă ne este străină autosuficiența! Vom continua! Pe toate coordonatele, multe! Cu fapte, nu cu vorbe! Și împreună cu dv, stimați timișoreni!
Iată parametrii aerului Timișoarei astăzi, la ora 11.40, așa cum îi arată ele 4 stații care îi monitorizează. Trei stații arată aer foarte bun, a patra -cea din zona CD Loga, unde avem lucrări la trotuare -generatoare se praf!- arată aer bun! Nu-i rău deloc, dar vrem mult mai mult de-atât! ÎMPREUNĂ, FACEM TIMIȘOARA MAI TARE CA ORICAND!”, anunţă Robu, majusculele aparţinându-i.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

6 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

9 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

9 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago