Politica

UDMR Timiş are planuri mari pentru alegerile locale. Se doreşte reintrarea în consiliul judeţean

UDMR Timiş nu şi-a desemnat încă numele cu care va merge în alegerile locale din acest an, dar se află în plin proces, cât se poate de democratic pentru stabilirea acestora. Formaţiunea a transmis în toate comunităţile unde sunt maghiari formulare cu chestionare prin care oamenii să precizeze pe cine şi-ar dori să îi reprezinte în consiliile judeţean sau local, respectiv la nivel de primar şi, eventual, viceprimar. Iar aşteptările pentru aceste alegeri sunt chiar mari!

Mai precis, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România îşi doreşte ca acum, după 20 de ani, să revină în consiliul judeţean, dar şi să păstreze, cel puţin cele două posturi de primar, respectiv şapte de viceprimar.

UDMR Timiş a avut o iniţiativă excelentă, de a demara încă de la finalul anului trecut, competiţia internă pentru desemnarea acestor candidaţi. Mai precis, a fost adoptată o metodă care nu e folosită de formaţiunea politică şi în alte judeţe, de alege candidaţii în funcţie de opţiunile celor care vor şi vota UDMR.

„În ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor, acum vine răsplata fatului că am făcut-o din timp, noi vom avea listele stabilite pentru toate locurile. Mâine (n.r. joi) vo avea prima întâlnire din Timiş, în care ne întâlnim cu cei propuşi de populaţie, ulterior vom purta discuţii în tot judeţul. Va fi o întâlnire în comună, oraş, municipiu, unde participă persoanele propuse pentru a candida, respectiv conducerea UDMR, şi după analizăcei care doresc devin candidaţi”, a declarat Zoltan Marossy, liderul local al UDMR.

În cadrul comunităţilor au fost distribuite chestionare, pe care oamenii le-au completat şi au propus persoanele pe care le consideră ei cele mai apte pentru un post de consilier sau primar. Cele mai multe propuneri pentru consiliul local sunt la Timişoara, cu 32 propuşi, în timp ce pentru consiliul judeţean sunt nu mai puţin de 66 de propuneri.

„Sunt şi oameni care prin funcţiile lor nu pot concura politic. Ei, cei propuşi, nici nu ştiu încă faptul că au primit această nominalizare. Noi îi vom anunţa şi îi vom invita la întâlniri. Chestionarele sunt adunate din judeţ”, a mai spus Marossy.

Ca şi target pentru locale, UDMR Timiş are planuri mari:

„Ne propunem reintrarea în consiliul judeţean, sper să reuşesc. De asemenea, minim să păstrăm cei doi primari şi şapte viceprimari, dacă se poate chiar şi mai mult. Accentuez asupra Timişoarei, domnul Farkas Imre este propunerea noastră principală. Dacă nu va deveni primar, atunci să intre în consiliul local, să obţină postul de vice. Şansa ca el să facă acum ceva prostii, să mai calce strâmb, e foarte mică, nu mai e destul timp să o facă, deci e candidat ideal”, spunea, cu umor, Marossy.

În ceea ce priveşte data alegerilor, nimeni nu mai ştie nimic, dar estimările liderului UDMR se referă  la data de 24 mai, cel mai devreme, respectiv 28 iunie, cel mai târziu, aceasta şi pentru că în acea perioadă dintre cele două date sunt atât rusaliile la catolici, dar şi la ortodocşi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

46 de minute ago

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

14 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

14 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

16 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

16 ore ago