Marian Vasile si Nicolae Robu
Pentru a-şi duce la finalizare viziunea administrativă şi după ce nu a mai rezonat cu Nicolae Robu, Marian Constantin Vasile a părăsit PNL pentru a trece la cei de la PLUS. Odată plecat şi din noua formaţiune, există posibilitatea fostului vicepreşedinte al CJ Timiş de a reveni la liberali?
Răspunde chiar cel din cauza căruia a plecat din filiala judeţeană a liberalilor.
„Marian Vasile? Unde să revină? Şi-a dat demisia din PLUS? Nu, ştiu, nu mă interesează. Nu rezonează cu PLUS? Cu USR? Mie nu mi-a explicat, nici eu nu am cerut explicaţii de ce a plecat, e dreptul lui, nu mă puneţi să vorbesc despre alţii, ştiţi că nu îmi place. Doamne fereşte (n.r. referitor la revenirea sa la PNL). Asta pot să vă spun, nici într-un caz!”, a spus, zâmbind, Nicolae Robu.
Vorbind, filozofic, despre existenţa sa în mediul politic, după întrebarea pusă în legătură cu fostul său colaborator, Robu spune că el din fire e tolerant, chiar naiv de multe ori.
„Ştiţi, eu sunt foarte tolerant, iertător, de multe ori îmi spun cei apropiaţi că sunt foarte iertător, naiv. Mă comport copilăreşte, după experienţa de viaţă pe care o am ar trebui să mă protejez mai mult. Atunci când am intrat în politică am spus, la o discuţie degajată, că voi avea grijă să nu îmi fie dor de mine însumi. Şi chiar asta fac!”, a mai subliniat liderul PNL Timiş.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…