Jurnal în vreme de isterie. Să ne mai temem de coronavirus, cât timp Şerban Nicolae ajunge al doilea om în stat?

Isteria naţională provocată de virusul „made în China” a făcut ca unele evenimente să treacă pe lângă noi, fără a le fi acordate importanţa cuvenită. Mai trebuie spus din capul locului că această panică generalizată este întreţinută şi de unii politicieni. Campioni ar fi (şi) aici Victor Ponta şi Traian Băsescu, ale căror partide intră serios la apă, aşa că se agaţă de coronavirus ca de un colac de salvare în speranţa că mai întorc din drum niscaiva procente. Nu se lasă nici PSD, partidul înfruptându-se pantagruelic din criza creată. Ok, nici cu guvernanţii nu poţi să te lauzi, comunicarea fiind nu doar defectoasă, dar nu de puţine ori informaţiile transmise fiind contradictorii. Nu discut aici despre media, unde cei care urlă mai tare că populaţia nu trebuie isterizată, produc cea mai mare panică.

Dar există o Românie şi dincolo de această panică generalizată, o Românie care merge mai departe, cu bune şi rele. Şi e şi normal aşa, că doar virusul vine şi pleacă, dar problemele rămân. Nu vreau să mâ gândesc câte „tunuri” s-or fi dat în această perioadă în care toţi ochii au fost aţintiţi spre un virus care, potrivit specialiştilor, este mult mai benign decât gripa obişnuită. Dar au fost câteva lucruri grave, care au fost trecute prea uşor la categoria „şi altele”, iar efectele lor vor avea consecinţe mari în viitor. Şi au fost cel puţin două fenomene de acest gen în această săptămână „confiscată” de coronavirus.

Poate cel mai grav eveniment a fost decizia CCR dată împotriva desemnării ca premier a lui Ludovic Orban. S-a discutat puţin pe marginea subiectului, dar foarte mult emoţional. E clar, de această dată judecătorii CCR şi-au dat jos masca de pe faţă şi au intrat cu totul în siajul  PSD. Inimaginabil, chiar politrucii de acolo admit că nu mai judecă pe bază de articole de lege şi Constituţie, ci pe marginea unor declaraţii publice.

În toate ţările civilizate, în instituţiile corespondente intră magistraţi vechi, asupra cărora nu planează nicio suspiciune. La noi, CCR a devenit o sinecură pentru toţi politrucii, mai mult sau mai puţin troglodiţi, care şi-au făcut datoria faţă de partidele care i-a propus. Iar, odată lucrurile aşezate după alegerea viitorului parlament, preşedintele e obligat să demareze o dezbatere publică privind revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte acest cuib de politruci aflaţi deasupra legii. Astfel ca pe viitor, CCR să nu mai poată fi în slujba vreunui partid, oricare ar fi el. Şi nici nu discut aici de zvonurile potrivit cărora Valer Dorneanu ar fi un agent de influenţă al Moscovei, având drept misiune slăbirea instituţiilor din România, începând cu cea prezidenţială. Şi până acum misiunea fsot îndeplinită cu brio.

Un al doilea eveniment, pe lângă care coronavirusul păleşte, este desemnarea de către PSD a lui Şerban Nicolae drept candidat la şefia Senatului, implicit de al doilea om în stat. Iar în condiţiile în care PSD deţine singur majoritate în Senat, este aproape sigur că unul dintre cei mai mari apărători ai borfaşilor va ajunge al doilea om în statul român. Nici nu mai discut aici de declaraţiile privind “reformarea” PSD. Pe cine mai interesează? Aici este de observat în ce hal de degradare a ajuns societatea româneacă la trei decenii de la revoluţie.

Un mitocan, un personaj absolut dezgustător, poate să ajungă şeful statului, în situaţia ipotetică – Doamne fereşte! – că preşedintele păţeşte ceva. România ar ajunge astfel oficial primul stat infracţional din lume. Cine e Şerban Nicolae, dincolo de şoferul, avocatul şi amicul lui Cătălin Voicu, şeful celei mai mari reţele de tranzacţionat sentinţe în justiţie? Este individul care, în ultimii trei ani, a fost în prima linie a războiului declanşat împotriva justiţiei, statului de drept şi a Europei. Este individul care a afirmat că luptătorii anticomunişti din munţi erau bandiţi şi criminali. Este borfaşul care a dus în parlament limbajul de Ferentari. Şi ar mai fi multe de spus despre acest specimen, propunerea “reformistă” a PSD pentru a doua poziţie în stat, dar mă opresc

În final, o nelămurire. Dacă cel mai “curat” ministru PSD a luat şpagă 120.000 de lei pentru un singur contract, în calitate de director de spital, iar nu de membru al Guvernului, ce şpăgi lua un ministru obişnuit al PSD?