Jurnal în vreme de isterie. Să ne mai temem de coronavirus, cât timp Şerban Nicolae ajunge al doilea om în stat?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Isteria naţională provocată de virusul „made în China” a făcut ca unele evenimente să treacă pe lângă noi, fără a le fi acordate importanţa cuvenită. Mai trebuie spus din capul locului că această panică generalizată este întreţinută şi de unii politicieni. Campioni ar fi (şi) aici Victor Ponta şi Traian Băsescu, ale căror partide intră serios la apă, aşa că se agaţă de coronavirus ca de un colac de salvare în speranţa că mai întorc din drum niscaiva procente. Nu se lasă nici PSD, partidul înfruptându-se pantagruelic din criza creată. Ok, nici cu guvernanţii nu poţi să te lauzi, comunicarea fiind nu doar defectoasă, dar nu de puţine ori informaţiile transmise fiind contradictorii. Nu discut aici despre media, unde cei care urlă mai tare că populaţia nu trebuie isterizată, produc cea mai mare panică.

Dar există o Românie şi dincolo de această panică generalizată, o Românie care merge mai departe, cu bune şi rele. Şi e şi normal aşa, că doar virusul vine şi pleacă, dar problemele rămân. Nu vreau să mâ gândesc câte „tunuri” s-or fi dat în această perioadă în care toţi ochii au fost aţintiţi spre un virus care, potrivit specialiştilor, este mult mai benign decât gripa obişnuită. Dar au fost câteva lucruri grave, care au fost trecute prea uşor la categoria „şi altele”, iar efectele lor vor avea consecinţe mari în viitor. Şi au fost cel puţin două fenomene de acest gen în această săptămână „confiscată” de coronavirus.

Poate cel mai grav eveniment a fost decizia CCR dată împotriva desemnării ca premier a lui Ludovic Orban. S-a discutat puţin pe marginea subiectului, dar foarte mult emoţional. E clar, de această dată judecătorii CCR şi-au dat jos masca de pe faţă şi au intrat cu totul în siajul  PSD. Inimaginabil, chiar politrucii de acolo admit că nu mai judecă pe bază de articole de lege şi Constituţie, ci pe marginea unor declaraţii publice.

În toate ţările civilizate, în instituţiile corespondente intră magistraţi vechi, asupra cărora nu planează nicio suspiciune. La noi, CCR a devenit o sinecură pentru toţi politrucii, mai mult sau mai puţin troglodiţi, care şi-au făcut datoria faţă de partidele care i-a propus. Iar, odată lucrurile aşezate după alegerea viitorului parlament, preşedintele e obligat să demareze o dezbatere publică privind revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte acest cuib de politruci aflaţi deasupra legii. Astfel ca pe viitor, CCR să nu mai poată fi în slujba vreunui partid, oricare ar fi el. Şi nici nu discut aici de zvonurile potrivit cărora Valer Dorneanu ar fi un agent de influenţă al Moscovei, având drept misiune slăbirea instituţiilor din România, începând cu cea prezidenţială. Şi până acum misiunea fsot îndeplinită cu brio.

Un al doilea eveniment, pe lângă care coronavirusul păleşte, este desemnarea de către PSD a lui Şerban Nicolae drept candidat la şefia Senatului, implicit de al doilea om în stat. Iar în condiţiile în care PSD deţine singur majoritate în Senat, este aproape sigur că unul dintre cei mai mari apărători ai borfaşilor va ajunge al doilea om în statul român. Nici nu mai discut aici de declaraţiile privind “reformarea” PSD. Pe cine mai interesează? Aici este de observat în ce hal de degradare a ajuns societatea româneacă la trei decenii de la revoluţie.

Un mitocan, un personaj absolut dezgustător, poate să ajungă şeful statului, în situaţia ipotetică – Doamne fereşte! – că preşedintele păţeşte ceva. România ar ajunge astfel oficial primul stat infracţional din lume. Cine e Şerban Nicolae, dincolo de şoferul, avocatul şi amicul lui Cătălin Voicu, şeful celei mai mari reţele de tranzacţionat sentinţe în justiţie? Este individul care, în ultimii trei ani, a fost în prima linie a războiului declanşat împotriva justiţiei, statului de drept şi a Europei. Este individul care a afirmat că luptătorii anticomunişti din munţi erau bandiţi şi criminali. Este borfaşul care a dus în parlament limbajul de Ferentari. Şi ar mai fi multe de spus despre acest specimen, propunerea “reformistă” a PSD pentru a doua poziţie în stat, dar mă opresc

În final, o nelămurire. Dacă cel mai “curat” ministru PSD a luat şpagă 120.000 de lei pentru un singur contract, în calitate de director de spital, iar nu de membru al Guvernului, ce şpăgi lua un ministru obişnuit al PSD?

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (martie 2nd, 2020 at 11:40 )

România nu excelează în nici un domeniu datorita unor indivizi care se susțin uni pe alții, prin rotație, din interes de grup, fără a avea o pregătire specifica, școliți de partid, pregătiți permanent de blaturi din păcate pe banii oamenilor. Sănătatea, educația și multe altele sunt confiscate financiar de astfel de indivizi. Stânga în România nu exista deoarece nu reprezinta nici un cetățean fiind capusata de baroni locali a căror interese predomina.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.