Sport

Nu a fost să fie! SCM Timișoara, eliminată în penultimul act al Cupei României

Turneul Final Four se dovedește o afacere a celor mai puternice echipe, din toate punctele de vedere din baschetul masculin românesc. Oradea și gazda Cluj au trecut, nu însă fără emoții de Dinamo și Timișoara.

În meciul cel mai interesant pentru noi, SCM Timișoara a întâlnit o gazdă extrem de motivată, care își dorește mai mult ca niciodată Cupa și care miercuri s-a calificat și în sferturile FIBA Europe Cup. Chiar dacă scorul final nu o arată, gruparea bănățeană a pus probleme în Sala Horia Demian, a „spart trițele”, a condus cu 19-14, a revenit apoi în joc la 50-55, însă jocurile erau făcute. În final, clujenii s-au impus cu 88-71 și fiindcă au avut în spate un public fantastic, cum Timișoara nu are la niciun sport.

Diferența reală nu a fost însă așa de mare, dar până la urmă contează doar numele echipei ce merge mai departe, și ea este Clujul, care luni, în marea finală va întâlni Dinamo.

Nandor Kuti (15 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări, o intercepție), Karlo Zganec (13 puncte, 6 recuperări, 3 intercepții), Darko Planinic (12 puncte, 5 recuperări, un capac), Patrick Richard (11 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, o intercepție) și Donatas Tarolis (10 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție, un capac), au fost cei mai buni oameni ai învingătorilor, care au avut una peste alta un joc mai bun, chiar dacă în unele momente au primit și un impuls de la „fluierași”. De partea cealaltă, s-au remarcat Sherwood Brown (19 puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, o pasă decisivă), Milos Komatina (16 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive) și Troy Franklin Jr. (10 puncte, 6 pase decisive, o recuperare, o intercepție).

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

3 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago