Alin Nica
Primarul comunei Dudeştii Noi, Alin Nica, a primit şi votul Biroului Politic Judeţean (BPJ) al PNL Timiş pentru candidatura la preşedinţia CJT. A fost un vot unanim, respectiv 33 de membri au votat pentru Nica, din toţi atâţia prezenţi.
Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş s-a întrunit joi seara, principalul punct de pe ordinea de zi fiind votarea candidatului partidului la preşedinţia CJ Timiş. Fiind un singur candidat, în mod normal trebuia să fie o formalitate, în pofida zvonurilor potrivit cărora mai mulţi membri ai Biroului nu sunt de acord cu Alin Nica. Şi totuşi, zvonurile au fost spulberate, Nica primind toate cele 33 de voturi exporimate. Nu a fost nicio abţinere, niciun vot contra. Ce-i drept, a lipsit preşedintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, cel care a contestat, printr-o scrisoare deschisă, alegerea lui Nica.
33-33 sau 66-0?
La finalul votului votului a fost şi un moment amuzant, Nica spunându-i preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu: „Am egalat! E 33-33 acum”. Reacţia lui Robu a fost promptă: „Ba e 66 la 0!”. Cei doi s-au referit la alegerile pentru preşedinţia PNL Timiş din aprilie 2017. Atunci Robu a câştigat şefia filialei cu 66%, contracandidat fiindu-i chiar Nica. Echipa lui Robu a primit în schimb toate locurile din BPJ, ceea ce l-a făcut pe acesta să jubileze.
„Victorie!! Așadar, ce-a fost de demonstrat, s-a demonstrat! Alegerile s-au încheiat. Eu și echipa împreună cu care am concurat am câștigat detașat competiția. Absolut toate posturile în Biroul Politic Județean au revenit echipei conduse de mine! Așadar, scorul pe posturi este de 33 la 0. Da, ați citit bine, la zero!”, clama Robu la acea vreme.
Votul din BPJ va fi supus acum validării Colegiuluiu Director Judeţean, apoi aprobării Biroului Politic Naţional. Sunt două formalităţi, în urma cărora Alin Nica va fi desemnat (şi) oficial candidatul PNL la preşedinţia CJT. În condiţiile în care PNL este marele favorit la câştigarea acestei funcţii, se poate vorbi că Alian Nica a făcut un pas mare spre preşedinţia CJ Timiş.
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…
Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…
Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…
Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…