afis ilegal
Polițiștii locali din Timișoara au descoperit mai multe cazuri în care unele firme își făceau reclamă prin afișe postate în anumite locuri, fără a deține însă autorizație pentru acest lucru. Polițiștii locali au aplicat zeci de sancțiuni.
Astfel de cazuri au fost constatate la persoane fizice și societăți de pe Calea Buziașului, str. Behelei, Bucovinei, B-dul 16 Decembrie 1989, Lalelelor, Constantin Prezan, Piața Traian. Au fost aplicate un număr de 87 sancțiuni contravenționale în valoare de 26.000 de lei, atât pentru lipirea de afișe și postere publicitare în locuri în care acest lucru nu este permis cât și pentru amplasarea de bannere sau alte mijloace de promovare fără achitarea taxelor, fără aviz sau în locuri neautorizate.
Acțiunile pe această linie continuă și în perioada următoare. Poliția Locală Timișoara atrage atenția atât persoanelor fizice cât și celor juridice să respecte legislația din domeniu pentru a evita aplicarea de sancțiuni pentru astfel de fapte.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…