Politica

Deputatul Lucian Heiuş, vindecat de coronavirus. Primarul Devei şi fiica sa, un prim test negativ

Printre cei 14 pacienţi vindecaţi vineri de coronavirus la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara se numără şi deputatul PNL Lucian Heiuş şi city managerul Devei, Adrian David. Primarul Devei, Florin Oancea şi fiica sa, Luara, au avut un prim test negativ.

Vineri, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a anunţat că încă 14 pacienţi bolnavi de coronavirus au fost vindecaţi. Astfel, un adevărat record, numărul pacienţilor vindecaţi în spitalul timişorean a ajuns la 36. Printre cei vindecaţi complet s-au numărat deputatul PNL de Hunedoara Lucian Heiuş, fost şef al Regionalei de Finanţe Timişoara şi administratorul public al municipiului Deva, Adrian David. În cazul lor au fost două teste consecutive cu rezultatul negativ.

Tot vineri, au fost testaţi şi primarul Devei, Florin Oancea (PNL) şi fiica sa, Laura. În ambele cazuri, rezultatul a fost negativ, însă ei trebuie să mai aştepte efectuarea unui al doilea test. Heiuş, Oancea şi David au fost depistaţi pozitiv cu COVID -19 în data de 14 martie. Toţi trei au participat la şedinţa conducerii PNL, la care a fost prezent şi senatorul Vergil Chiţac, depistat pozitiv cu coronavirus. Şi la Chiţac, internat la Bucureşti, primul test a ieşit negativ.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

8 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

9 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

9 ore ago

Timișoreanul Ioan Vermeșan, convocat pe lista preliminară pentru meciul cu Turcia!

În această lună au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de…

10 ore ago

Să fie Buftea locul cu noroc? Dumbrăvița se întoarce din nou în Ilfov

În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va…

10 ore ago

Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…

11 ore ago