În România, funcționarii „performează” de-acasă, nu șomează tehnic, ca fraierii

Dincolo de pierderile umane, criza Covid-19 aduce omenirea în pragul unei crize economice poate mai dureroase decât pandemia în sine. Administrația Trump aprobă un plan de relansare economică în valoare de 2.200 miliarde de dolari. Nici Germania nu stă să vadă cum îi cade în cap industria auto, cu efecte dezastruoase în economiile mici de la periferia Europei. Franței i s-a acceptat de către Uniunea Europeană să pompeze de la bugetul național 300 miliarde de euro ca ajutor de stat în economie.

Sunt și scheme de ajutor promovate de Bruxelles prin care sunt alocate sume mai mici pentru toate țările uniunii, României revenindu-i în primă fază un miliard de euro. Dar ce este miliardul ăla pentru dezastrul ce va veni? Ministrul Câțu nu mai știe cum să calmeze spiritele cu promisiuni de mai bine, asigurând toată lumea că guvernul nostru va interveni și el cumva, cândva. De aici pornim.

Da, de aici pornim. SUA, Germania, Franța și altele „vaccinează” economiile cu sute de miliarde. Noi nu avem sutele alea puse deoparte, căci fostele noastre guverne s-au spart în generozitate, au cheltuit ca la păcănele, iar acum nouă ni se promit cârnații din porcul netăiat și mort între timp. Adică pornim de la minus. De unde nu știam cum să petecim deficitul până la acele trei procente prognozate și convenite cu Europa, de unde nu aveam bani pentru dublarea alocațiilor copiilor și de unde nu aveam bani pentru majorarea cu 40% la sută a pensiilor, uite că nu avem nici miliardele bune ce vor ridica deficitul la 10% și vor duce creditările externe în incertitudine și oricum foarte scumpe pentru o economie în prăbușire. Autostrăzi în Moldova? Să fim serioși! Spitale, infrastructură în educație? De unde?

Cam acesta e peisajul încă dinainte de venirea pandemiei de Covid-19. S-au închis fabrici, guvernul cheltuie bani neprevăzuți pentru șomaj tehnic, cumpără heirupistic aparatură medicală și probabil va stopa tot ce înseamnă investiții pentru acest an. Ce era de făcut? Mai sub imperiul emoției, mai sub logica austerității extreme, un performant om de afaceri timișorean, Romeo Dunca, a propus recent luarea unor măsuri dure ca suport pentru economia românească din perioada pandemiei: „Fără milă! Tăiați absolute tot, de la pensii speciale la salarii nesimțite! Altfel ne ducem pe râpă”, spunea omul de afaceri, intrat în politică cu PNL pentru funcția de președinte al CJ Caraș-Severin.

Dunca gândește că la nivel de țară totul ar merge ca în firma sa, că teama de faliment îl face pe ministru, secretarul de stat sau directorul de la stat să aplice politici de austeritate ca managerul de la privat. Și e normal să gândești așa. Ce se întâmplă în realitatea de zi cu zi? Firma germană Continental și-a trimis oamenii în concediu de odihnă și, probabil, apoi, dacă nu pornesc afacerile în amonte, angajații vor ajunge în șomaj tehnic cu 75% salariu. Nu e un caz singular, multe firme trec prin așa ceva. La Flextronics, tot în concediu de odihnă al omului și ce-o mai fi după. Industria de ospitalitate e în pragul dezastrului, iar alții stau cu ochii pe culoarele de transport europene pentru a putea înjgheba ceva la afacere.

Dar mass-media ne oferă și știri extraordinare. Administrația locală „lucrează” la foc continuu. Da, de acasă, cum credeați altfel? Primarul Robu a anunțat că în instituția condusă de dumnealui nu e cazul de șomaj tehnic, că ai lui lucrează senzațional mai de-acasă, mai de la birou. CJ Timiș a trimis oamenii să lucreze de acasă, profesorii sunt acasă, iar la Finanțe se asigură o permanență de-ți vine rândul la săptămână să mergi la lucru.

Vă imaginați cum se derulează lucrul ăla de acasă? Dacă nu știați până acum, administrația locală e de o anchilozare cumplită. Acolo aproape fiecare funcționar stă după un teanc de un metru de registre, de dosare, aproape totul e pe suport de hârtie, ca în perioada interbelică. Cum să lucreze oamenii ăștia de acasă? Ce să facă? Să sape în grădină, să gătească vreo ciorbă de burtă, ce să facă?

Ei însă vor primi salarii și mai mari – numele domnului Dragnea fie lăudat! – și întregi. Cei din privat, cu salariile indiscutabil mai mici, le vor avea și mai mici. Doar 75% din salariul de bază și, firește, fără primele și adaosurile cu care patronii le mai „îndulceau” veniturile. Practic, cu excepția celor ce mai produc, toți devenim bugetari, dar nu toți la fel. Bugetarii vechi, ăia titulari pe postul ăsta, sunt altfel, nu ca fraierii veniți mai nou la vălăul ăsta cu bani de la bugetul de stat.

Da, oameni buni, asta este lejeritatea cu care statul ajută echitabil toți românii, cu complicitatea agențiilor ministeriale, a primarilor, a președinților de consilii județene. Ce cerea Romeo Dunca? Tăierea pensiilor speciale, tăierea salariilor nesimțite? Sacrificii din partea tuturor, câte puțin de la fiecare în vreme de război? Pardon, nu se poate!