Economic

Iulius Town îşi suspendă temporar activitatea de retail. Rămân deschise hypermarketul, farmaciile, curăţătoria şi Policlinica Regina Maria

Începând din 23 martie 2020, Iulius Town Timișoara își suspendă temporar activitatea de retail. Rămân funcţionale doar Policlinica Regia Maria, o serie de farmacii şi drogherii, magazinele cu produse veterinare, curăţătoria Lava & Cuce respectiv hypermarketul Auchan, iar parcarea de sub magazin rămâne gratuită.

Decizia vine ca o măsură de protecție și responsabilitate, susținută prin emiterea Ordonanței Militare nr. 2 din 21 martie 2020. În continuare, timișorenii vor avea la dispoziție locațiile cu produse alimentare și de necesitate.
Hypermarketul Auchan va fi în continuare deschis zilnic, în intervalul orar 8.00 – 21.00. Pentru siguranța clienților, cel mai mare hypermarket din Timișoara, de peste 10.000 mp, a luat măsuri de protecție, care, pe lângă spațiul generos alocat cumpărătorilor, presupun dezinfectarea frecventă a tuturor cărucioarelor și suprafețelor de contact, dar și punerea la dispoziția acestora de soluții pentru dezinfectarea mâinilor. Totodată, accesul este facil, fără timp de așteptare pentru intrarea în hypermarket, iar stocul este aprovizionat zilnic la toate categoriile de produse.
În același timp, pentru a facilita accesul clienților către locațiile cu produse de strictă necesitate, parcarea subterană Mall Parking, amplasată sub hypermarketul Auchan, este fără plată.
În Iulius Town Timișoara rămâne deschisă și Policlinica Regina Maria, în intervalul orar 07.30 – 20.00. Farmacia HelpNet funcționează de la 08.00 la 21.00, iar Sensiblu, de la 12.00 la 20.00. În cazul dm drogherie markt, programul este 10.00 – 20.00. Continuă să funcționeze și Animax și Zoomania, cu produse veterinare, dar și curățătoria Lava & Cuce, în intervalul orar 12.00 – 20.00.
„Vă rugăm să vă luați toate măsurile de autoprotecție când mergeți la cumpărături și să păstrați distanța de minimum un metru față de alte persoane. Pe primul loc este sănătatea și siguranța tuturor. Este momentul să ne bucurăm cu toții de familie și să îi protejăm pe cei dragi. Luăm o pauză astăzi, ca să ne reîntoarcem cu energie când totul va fi bine!”, au anunţat cei de la mall.
Programul poate suferi modificări, care vor fi comunicate pe site-ul www.iuliustown.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

20 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

23 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

32 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago