coronavirus
Timişoara poate oferi în prezent posibilitatea realizării a minim 1000 de teste pentru descoperirea prezenţei coronavirusului, în sistem real time. În total, sunt funcţionale şase aparate de testare speciale.
La efortul general, un important ajutor au adus universităţile timişorene.
„Capacitatea de testare a Timișoarei a crescut foarte mult prin contribuția importantă a mai multor actori. Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Spitalul Municipal și Spitalul Victor Babeș sunt doar câțiva din cei care au făcut acest efort comun. Astăzi Timișoara beneficiază de 6 aparate de testare – real time PCR- funcționale, dintre care 3 la Spitalul Municipal”, a anunţat viceprimarul Dan Diaconu.
Prin punerea la dispoziţia medicilor a aparaturii, capacitatea de testare din oraş a crescut semnificativ. În cursul unei şedinţe de plen, programată din nou online, marţi, Primăria Timişoara va decide alocarea de noi bani pentru achiziţia kiturilor necesare testării.
„Asta poate însemna o medie de minim 1000 de testări zilnic, dacă avem tot ce ne trebuie. Alocăm astăzi, în ședința online a Consiliului Local, către Municipal, noi sume pentru 3000 de teste, prerezervate de spital și livrabile imediat. Vom continua să o facem. O parte importantă a acestor teste ne vor permite să intervenim rapid în protejarea medicilor și asistenților din spitalele noastre, primii care credem că ar trebui testați, pentru a merge cu curaj mai departe”, a mai subliniat viceprimarul.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…