Invatamant

Universitatea de Vest Timişoara vrea admitere online şi acces la bazele de date cu informaţii ale absolvenţilor de bacalaureat

Universitatea de Vest din Timișoara solicită Ministerului Educaţiei identificare de soluții pentru organizarea admiterii online la facultate, pentru noul an universitar. Mai mult, UVT solicită găsirea unei soluţii electronice pentru a putea accesa bazele de date care conţin informaţii legate de absolvenţii de bacalaureat.

Nici nu se ştie cum şi dacă se vor da în acest an examenele de bacalaureat, iar Universitatea de Vest Timişoara caută modalităţi prin care să îşi asigure corpul de studenţi pentru noul an de studiu din ciclul următor de învăţământ.

Astfel, instituţia solicită realizarea unor  „instrumente specifice de preluare online a datelor despre absolvenții de învățământ preuniversitar, soluții care pot fi implementate în relația universităților cu Ministerul Educației și Cercetării”.

„Avem în vedere, astfel, elaborarea unei soluții de acces online la datele absolvenților examenelor de Bacalaureat, în termenii prevederilor Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, a Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 3107/27.01.2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat pentru anul universitar 2016-2017, cu modificările și completările ulterioare, dar și ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare”, a anunţat UVT.

Instituţia propune să poată realiza interogarea în timp real a datelor absolvenților de examene de Bacalaureat, date existente în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România.

„Aceste date sunt relevante pentru procesele de admitere online, referindu-se la caracteristicile de identificare ale posesorilor de Diplomă de Bacalaureat, la date despre liceul absolvit, cât și la date caracteristice și individuale ale diplomelor”, mai spun cei de la UVT.

Situaţia actuală este una nouă, spune rectorul UVT, datele fiind necesare pentru derularea procedurii de admitere.

„Cred că înțelegem cu toții faptul că ne aflăm într-o situație cu totul nouă, care reclamă măsuri concrete de adaptare din partea ministerului și universităților la criza epidemiologică,  pe care împreună vom reuși să o gestionam în cele mai bune condiții. Acest tip de acces online securizat ne va oferi posibilitatea de apelare și utilizare în maximă siguranță a datelor privind absolvenții examenelor de Bacalaureat, respectiv date asupra liceului emitent al diplomei, orașul, județul și data eliberării diplomei, cât și media finală de la BAC, toate acestea fiind date necesare în procesele de admitere online care vor urma. Universitatea de Vest se pregătește, încă de pe acum, pentru organizarea eficientă a proceselor de admitere online, în cadrul cărora etapa de accesare a datelor de la minister va avea o importanță specială”, a anunţat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

8 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

9 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

12 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

13 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

14 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

15 ore ago