Primăria Timişoara

Primăria Timişoara alocă de urgenţă trei milioane de lei pentru dotarea cu aparatură a spitalului Victor Babeş

Primăria Timişoara scoate de urgenţă din buget trei milioane de lei pentru a dota de urgenţă Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş cu mai multe aparate de care acesta are neapărată nevoie. Se vor cumpăra aparate de oxigenare, echipamente radiologice mobile un analizor biologic.

Primarul Nicolae Robu asigură publicul că în spitalele din subordine sunt stocuri suficiente de materiale medicale, de dezinfectante şi de echipamente de protecţie a medicilor.
„Nu avem probleme, s-a creat o panică. Există substanţe pentru teste, vreau să punctez un lucru, nu oricine face teste, există criterii clare, vă daţi seama că se sufocau laboratoare dacă se făceau pentru oricine. S-au semnat contracte, vin substanţele, se va face faţă, există şi dezinfectanţi”, a declarat primarul.
De asemenea, el a anunţat că la Victor Babeş vor ajunge în scurt timp mai multe echipamente medicale, acestea fiind trecute pe o listă întocmită de reprezentaţii unităţii medicale
„În ceea ce priveşte echipamentele, noi dăm bani cu prioritate la Babeş. Am cerut să ni se spună ce mai au nevoie. Am primit o listă de echipamente necesare. Se vor da 640.000 de lei pe un aparat de oxigenare şi epurare CO2, pentru care se vor cumpăra şi 920.000 kituri, în valoare de 1,3 miloare de lei. De asemenea, ni s-a solicitat echipament radiologic digital mobil, un analizor biochimic, în total trei milioane de lei, am discutat cu directorul economic al primăriei şi vom face o rectificare de buget, vor fi bani alocaţi cu prioritate”, a spus Robu.
El a mai anunţat că la clinica Odobescu se testează contaminarea cu coronavirus cu ajutorul a două aparate, unul primit de la Direcţia de Sănătate Publică, şi unul de la Universitatea de Medicină. Aici vor fi testate şi femeile gravide, dar şi alţi trimişi „ghidat” aici.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

26 de minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

O oră ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

O oră ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

3 ore ago