Administratie

Se pregăteşte un parc în valoare de 15 milioane de lei în Zona Lipovei

Unul dintre cele mai interesante proiecte puse în dezbatarea consilierilor locali timişoreni se referă la expropierea unui teren de un hectar, din Calea Lipovei, unde ar urma să fie amenajat un parc. Investiţia se apropie de trei milioane de euro, din care cea mai mare parte a banilor va fi folosită pentru despăgubirile aferente terenului!

Proiectul de hotărâre „Exproprierea și amenajarea spațiului verde de pe str. Verde”, va fi propus la vot consilierilor locali timişoreni. Reprezentanții Primăriei Timișoara arată că în zona în care se află acest teren nu sunt parcuri sau scuaruri.

„Studiul de fezabilitate prevede lucrări de amenajare absolut necesare, având în vedere prevederile legislative privind locurile de joacă, ținând cont și de faptul că în 2021 Municipiul Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, iar în această zonă a orașului nu există nici un parc. Amenajarea realizată în urma exproprierii va mări suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor în Municipiul Timișoara”, se arată în anexele aferente proiectului

Terenul necesar parcului este de 11.400 de metri pătraţi, în prezent aflat în stare proastă, fiind în proprietate privată. Din calculele aferente, doar pentru expropiere ar trebui alocate 10,2 milioane de lei. Noul parc ar trebui să aibă un sistem de irigare computerizat, sistem de iluminat, alei, mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi și pergole) și echipamente de joacă pe grupe de vârstă diferite. De asemenea, se va instala un sistem de supraveghere cu camere video. Nu lipseşte nici unul dintre fetişurile primarului, o fântână arteziană cu o suprafață de 26 mp. Pe spaţiul verde se vor planta 90 de arbori și 108 de arbuști. Valoarea totală a investiției, conform devizului general se ridică la 12,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

7 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

10 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

19 minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago