cort
Aşteptându-se la o creştere a numărului de pacienţi potenţial infectaţi cu coronavirus, spitalele din Timiş intenţionează să instalaze corturi pentru realizarea triajului.
Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice în legătură cu COVID – 19 şi estimând creşterea numărului de pacienţi potenţial infecţioşi, mai multe spitale au solicitat ISU Banat sprijinul în vederea instalării unor corturi pentru triaj. De exemplu, Spitalul Judeţean Timişoara a solicitat două astfel de corturi. Acestea vor fi instalate însă şi la Spitalul Municipal, Spitalul CFR şi alte unităţi spitaliceşti din judeţ.
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…