Spitalul Victor Babes
În cadrul unui nou plen „digital”, acum unul „de îndată”, consilierii locali timişoreni au suplimentat sumele alocate pentru cele două spitale pe care le are în administrare. În plus, de sprijin, de această dată indirect, va beneficia şi noul spital de campanie ridicat de armată pe stadionul CFR.
Spitalul de Boli infecţioase „Victor Babeş” primeşte alte două milioane de lei, printr-un vot (aproape) integral oferit de consilierii locali. De asemenea, un milion de lei sunt oferiţi, din fondul de rezervă, spre Spitalul Municipal Timişoara.
Deşi nu au fost voci împotriva acestor finanţări, viceprimarul Dan Diaconu, întrebat de consilierul local independent Adrian Orza, a anunţat că finanţarea acordată pe bucăţi este oferită de municipalitate în funcţie de solicitările venite de la spitale şi de necesităţile acestora. De asemenea, a mai spus că nu se pune problema de a rămâne fără finanţare, pentru că sumele acordate anterior nu au fost integral consumate, dar e mai bine să fie asigurate şi în continuare, după terminarea banilor deja alocaţi.
De ajutor va beneficia şi spitalul modular al MApN, de pe Stadionul CFR, dar nu cu bani, ci cu bunuri şi servicii, municipalitatea timişoreană urmând să acopere o parte din cheltuielile cu utilităţi ale acestuia.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…