Sport

Handbalul ar putea reîncepe la finele lunii mai

Oficialii din handbalul românesc au primit propunerile Federației pentru continuarea sezonului 2019/2020. Echipa bănățeană ar fi în grupul celor patru care intră primele în competiție, duminică, 31 mai, când ar urmă să joace partida restantă din etapa a XXIII-a.

Alb-violeții ar juca pe teren propriu, cu HC Buzău, la aceeași dată urmând să aibă loc partida Potaissa Turda – Dinamo București, o restanță din runda a zecea. În perioada 9-11 iunie, toate echipele ar urma să se reunească într-o localitate unde să se joace ultimele trei etape, sub formă de turneu. Violeții întâlnesc în rundele cu numerele 24, 25 și 26 următoarele formații: Dunărea Călărași, CSM Reșița și CSM Bacău.

Ultima competiție ar fi Final Four-ul Cupa României, reprogramat de federali în zilele de 24 și 25 iunie, la Constanța. SCMT joacă în semifinale cu gazda HC Dobrogea Sud.
Managerul secției de handbal de la SCM Timișoara, Dan Dumitru, a oferit punctul său de vedere cu privire la aceste propuneri.

„Din punct de vedere sportiv, după pauza dintre campionate, care ține o lună, este nevoie de șase săptămâni de antrenamente și jocuri amicale. Acum, avem o pauză de două luni, cu unii dintre noi stând în apartamente, că nu toți au case, și ar trebui ca în zece zile să jucăm primul meci oficial și apoi după alte zece zile avem un turneu de trei zile, cu trei meciuri și cu o încărcătură specială de puncte. Nu știu cât de viabil este programul și nu știm ce va fi în 15 mai, când s-ar putea ridica restricțiile”, a transmis Dan Dumitru.

Toate propunerile vor fi analizate și votate în Consiliul de Administrație din 22 aprilie, ce se va organiza în sistem videoconferință.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

11 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago