Politica

Klaus Iohannis pentru românii trecuţi de 65 de ani: “Stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la finalul unei ședințe de evaluare a crizei create de pandemia de coronavirus, că măsurile de izolare și distanțare socială ar putea fi relaxate gradual după 15 mai. Şeful statului a calificat drept aberantă măsura ca persoanele peste 65 de ani să fie carantinate.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, după 15 mai, dacă numărul de persoane infectate şi decedate scade se va putea intra într-o fază de relaxare. Iohannis le-a mulţumit românilor pentru că au respectat măsurile de izolare şi distanţare în perioada sărbătorilor pascale.

“Vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros să constat că am reușit cu toții să facem ce ne-am propus – să stăm acasă și să sărbătorim așa cum am putut mai bine. Vreau să mulțumesc și bisericilor, preoților, care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase astfel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare. Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical care s-au implicat foarte bine. Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni negative. Condamn ferm manifestările violente, puține, dar foarte vizibile. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente și încălcări ale normelor. Este foarte clar că acolo unde nu se respectă normele trebuie intervenit ferm”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a abordat şi tema care stă pe buzele tuturor românilor, respectiv când se va produce o relaxare a condiţiilor de izolare şi distanţare socială.

“Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare când condițiile vor fi îndeplinite. După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă respctăn cu toții măsurile, e clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare. Relaxarea va fi făcută în pași, nu va fi făcută deodată, pentru că specialiștii ne spun că virusul nu dispare. Ttoate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale, și a rezultatelor din teritoriu”, a continuat Iohannnis.

El a criticat în termeni duri “măsura aberantă” propusă de Adrian Streinu-Cercel, privind carantinarea persoanelor trecute de 65 de ani.

“A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște. Într-un asemenea plan cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Trăim într-o societate liberă, dar în nici un caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane. În nici un caz statul nu va veni să impună asemenea măsuri care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul 21. Asemenea planuri prost gândite nu fac decât să inducă panică în populație, or, panica e ultimul lucru de care avem nevoie. E important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare”, a mai spus Iohannis.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

7 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

9 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

10 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

10 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

10 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

12 ore ago