Într-o perioadă în care în România se pune accent pe reluarea competițiilor, chiar cu unele riscuri, în condițiile în care școlile rămân închise, iar în Olanda și Belgia campionatele de fotbal s-au închis, la fel ca cele de handbal din Franța, Germania, Ungaria, etc, și Politehnica Timișoara și-ar dori înghețarea campionatului. Cu atât mai mult cu cât fotbalul se joacă pentru suporteri.
Ne aflăm într-o situație extraordinară, pe care nimeni nu a prevăzut-o și căreia nimeni nu îi va ști evoluția exactă pe termen scurt și mediu. Implicațiile acestei situații sunt majore și ating orice aspect al funcționării unui club de fotbal. În acest sens Politehnica Timișoara își expune punctul de vedere, printr-un comunicat media. Echipa suporterilor solicită îngheţarea acestui sezon, arâtând şi câteva argumernte în acest sens.
„Înțelegem pe deplin rațiunile financiare care stau la baza propunerilor făcute până acum și a dorinței de a reporni competițiile interne, comasarea programului competițional rămas și terminarea sezonului în timpul verii. Însă fotbalul este despre oameni, jucători, staff tehnic, staff administrativ, personal auxiliar și suporteri. O eventuală repornire a competiției are implicații diverse, ale căror consecințe pot varia foarte mult în funcție de specificul și de forma de organizare a fiecărui club. Este obligatorie o perioadă de semi-cantonament înaintea reluării efective a competiției interne, în condițiile în care fotbaliștii nu au mai beneficiat de pregătire în cadru organizat. Pot apărea accidentări, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Germania, acolo unde încă de la primele antrenamente au fost semnalate cazuri de accidentări sau recidive ale accidentărilor mai vechi. În plus, jocurile se vor desfășura într-o perioadă în care, de obicei, în România se ating temperaturi foarte ridicate, lucru care coroborat cu o pregătire sub nivelul normal al fotbaliștilor poate duce, de asemenea, la accidentări.
Suntem de părere, de asemenea, că trebuie analizată cu foarte mare atenție povara financiară pe care terminarea sezonului o incumbă cluburilor, în special celor care nu beneficiază de susținere din partea autorităților centrale sau locale prin finanțări nerambursabile. Cheltuielile necesare funcționării vor rămâne la același nivel (cheltuieli referitoare la organizarea meciului, barem de arbitraj, deplasări, cazări, etc.), însă veniturile acestor cluburi sunt mult diminuate în această perioadă, lipsind factorul cel mai important al acestui joc numit fotbal: SUPORTERII. De asemenea, situația economică și politică delicată în care se află România nu încurajează actualii și potențialii sponsori să continue finanțarea sportului de performanță și dezvoltarea sectorului juvenil. Soluția șomajului tehnic, adoptată de majoritatea membrilor afiliați ai FRF, este o soluție de avarie, fără susținere după ridicarea stării de urgență, în perspectiva unei evoluții favorabile a pandemiei. O eventuală continuare a sezonului ar însemna obligarea cluburilor la efectuarea unor cheltuieli fără absolut nicio miză reală, într-o situație precară din orice punct de vedere. Pentru aceste motive considerăm oportună înghețarea actualului sezon, după modelul adoptat de federațiile din Belgia și Olanda, și desfășurarea viitorului sezon conform calendarului stabilit”, se arată în comunicat.
Pe de altă parte, cei de la Poli arată că ar fi absolut necesară inițierea discuțiilor referitoare la continuarea activității în sectorul juvenil, la grupele de copii și juniori ale fiecărui club. De asemenea, se propoune revenirea la un sistem competițional cu două serii în Liga a 2-a, fiecare serie având 16 competitoare.
„Desfășurarea ultimelor sezoane de ligă secundă a dezvăluit carențe mari în organizarea cluburilor ce își câștigă pe teren dreptul de a participa în acest eșalon, existând numeroase exemple de retrageri în timpul competiției datorită problemelor financiare. Probleme care de multe ori apar și datorită cheltuielilor mari pe care o competiție într-o serie unică le pun în sarcina cluburilor de drept privat, ce se bazează în special pe aportul financiar al partenerilor comerciali, valorificarea drepturilor de imagine și contribuția suporterilor. Un sistem competițional cu două serii în Liga a 2-a ar reda poate mai multor orașe cu tradiție în fotbal plăcerea unor derby-uri locale, contribuind la sporirea atractivității ligii și la promovarea fenomenului fotbal în rândul publicului larg”, transmit cei de la Politehnica.
Nu în ultimul rând reprezhentanţii echipei suporterilor doresc iniţierea unor dioscuţii „în vederea reglementării raportului procentual dintre drepturile financiare primite de cluburile de Liga 1 și Liga 2.”
„Credem cu tărie că orice decizii vor fi luate având în vedere dezvoltarea fotbalului și sprijinirea valorilor de bază ale acestuia. În același timp clubul nostru își arată toată disponibilitatea pentru găsirea de soluții astfel încât fotbalul românesc să continue să existe în cea mai bună formă și să se dezvolte, chiar și în aceste vremuri ciudate pe care le trăim”, se mai arată în comunicat
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…