Să fi bătut Klaus Iohannis „şaua” PSD pentru a pricepe şi „iapa” Orban? Viktor Orban

Atacul devastastor şi extrem de dur al lui Klaus Iohannis la adresa PSD şi a liderului Marcel Ciolacu a surprins pe foarte multă lume, obişnuită cu un discurs decent al preşedintelui şi niciodată împovărat de încărcătură naţionalistă. Fiindcă atacul de miercuri a avut într-adevăr şi câteva derapaje mai puţin ortodoxe şi cu iz naţionalist.

Pe de altă parte e cale lungă să-l acuzi pe Iohannis de retorică „vadimistă” şi extremistă, aşa cum a sărit multă lume să-l atace. Râsu’ – plânsu‘, a făcut-o şi Traian Băsescu, politicianul român (mă refer la cei care contează, nu genul Olguţelor sau Codrinilor) care a recurs cel mai mult la retorica “vadimistă”.

În mod cert, Iohannis a avut un discurs politicianist, lovind puternic acolo unde îi doare mai tare pe PSD-işti. Fiindcă, nu-i un secret, PSD-ul ne tot cântă de ceva vreme aria patriotismului, confiscând oarecum acest concept. (OK, dacă prin patriotism se înţelege să-ţi pauperizezi şi îndobitoceşti propriul popor în interesul unei grupări organizate, se poate spune că PSD este un excelent partid patriotic.) Iohannis nu avea cum să nu speculeze acum faptul că prin Camera Deputaţilor a trecut tacit proiectul aberant al autonomiei Ţinutului Secuiesc. O cameră sechestrată de alianţa autointulată „patriotică” PSD-ALDE-Pro România.

Dincolo însă de atacul la adresa lui Ciolacu şi PSD, discursul lui Iohannis a avut în vizor şi altceva. Şi mă refer la autocratul lider de la Budapesta, Viktor Orban. Ale cărui provocări la adresa României sunt tot mai evidente de ceva ani încoace şi vizează toate domeniile, inclusiv fotbalul. Nu trebuie ca teritorial Ardealul să aparţină Ungariei (lucru imposibil, oricum), e suficient ca influenţa Budapestei să fie tot mai explicită în Transilvania. Iar Orban face acest lucru cu înverşunare de câţiva ani, iar cel puţin un fost preşedinte al PSD l-a sprijinit în acest sens.

Iar la urma urmei ce a fost atât de „vadimist” şi extremist în declaraţia lui Iohannis, în afară de figura de stil cu „vânzarea Ardealului” şi modul oarecum băşcălios în care a folosit câteva cuvinte în limba maghiară? L-a întrebat pe Ciolacu ce înţelegere a avut cu Viktor Orban. Probabil Ciolacu nu are acum o legătură cu liderul de la Budapesta, dar Liviu Dragnea a avut destule, unele împotriva intereselor României, dar în favoarea Budapestei şi Moscovei. Nu e un secret că Orban are o relaţie excelentă cu Vladimir Putin, iar Dragnea a fost un admirator al celor doi.

De altfel, Dragnea şi Orban erau consideraţi, la pachet, „campionii” antieuropenismului şi suveranismului din Europei. În Parlamentul European, eurodeputaţii PSD, în „patriotismul” lor, votau împotriva oricăror sancţiuni date Budapestei. Dragnea avea înţelegeri ascunse nu doar cu Orban, dar şi cu UDMR, partid care, nu de puţine ori, se comportă ca o „coloană a cincea” a Budapestei în România. Nu puţine au fost favorurile făcute de Liviu Dragnea şi PSD pentru UDMR, unele însemnând o evidentă discriminare pozitivă pentru etnicii maghiari. Inclusiv Codul administrativ al PSD conţine astfel de prevederi. Alte demersuri în favoarea UDMR ale PSD au fost blocate chiar de liderii social-demnocraţi din Ardeal, care au ameninţat cu răscoale. Prin urmare, ce e atâta extremism în afirmaţiile privind o legătură între PSD şi guvernul de la Budapesta?

Dar Ciolacu probabil nu e o miză foarte mare pentru Iohannis. Poate pentru prima dată, în 30 de ani, un preşedinte român transmite un semnal ferm, chiar dacă nu foarte direct, guvernului de la Budapesta să-şi vadă de treburile sale. Iar faptul că mesajul a fost perceput ca atare o dovedesc reacţiile unor oficiali maghiari, dar şi ale presei guvernamentale de la Budapesta.