Social

Ziua Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin. Purtătorul de biruință este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. Sf. Gheorghe este patronul spiritual al Casei Regale a Angliei, ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române. Sân-George este protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin, s-a născut în Capadocia, în secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Dioclețian, și a fost conducător de oști. În anul 303, Dioclețian a început lupta împotriva creștinilor, dar Sf. Gheorghe nu s-a ferit să-și mărturisească credința, astfel că a fost întemnițat și torturat. Cei care au asistat la chinurile la care a fot supus acesta, uimiți de faptul că Sf. Gheorghe a rămas nevătămat și a înviat un mort, au primit credința în Hristos. Minunea a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Pentru că nu și-a lepădat credința în Hristos, Sf. Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în 23 aprilie 304.

Iconografia păstrează imaginea Sf. Gheorghe călare, străpungând cu sulița un balaur. Legenda spune că el a salvat astfel cetatea Silena, terorizată de un balaur. Sf. Gheorghe este reprezentat, de asemenea, într-o mantie roșie, dar și ca războinic cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă. În 1222, regele Richard Inimă de Leu l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale a Angliei. Marele Mucenic Gheorghe este ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, dar și al armatei române.

În credința populară, Sân-George este considerat zeul vegetației și protectorul naturii înverzite, al vitelor și al oilor. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele, astfel împodobite, la stâlpii porților și ai caselor, la ferestre și uși, în grădini și pe morminte. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice. În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi, deoarece se credea că cel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an. Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc, în această zi, onomastica. Cei mai mulți se numesc Gheorghe sau Ghiorghe, George, Gheorghiţă sau Ghiorghiţă, Georgeta, Gheorghiţa sau Ghiorghiţa, dar și Geta.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

26 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

30 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago