Social

Mână criminală? Maşina unui cunoscut avocat timişorean a fost incendiată

Automobilul avocatului timişorean Carin Antonescu a luat foc, ieri, chiar în apropierea Palatului Administrativ. Iniţial s-a cezut că e vorba doar de un scurtcircuit. Ulterior, anchetatorii cazului au răsturnat ipoteza scurtcicuitului, urmărind pista unei mâini criminale.

Automobilul marca BMW al cunoscutului avocat Carin Antonescu a luat foc în zona pietonală din imediata apropiere a Palatului Dicasterial. A fost nevoie intervenţia jandarmilor din paza clădirii care adăposteşe parchetele şi instanţele timişorene pentru a fis stins focul. La faţa locului au apărut şi pompierii, iar prima concluzie a fost că e vorba de un scurtcircuit.

Ulterior, lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Potrivit Pressalert, după ce maşina a fost dusă la service, s-ar fi descoperit o sticlă cu combustibil. Aceasta ar fi fosta plasată sub automobil, în partea din faţă stânga, sub scaunul şoferului. Adică exact locul unde s-au manifesat şi flăcările. În această dimineaţă, se va face o nouă expertiză a automobilului de către pompieri şi criminalişti.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

O oră ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

2 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

15 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

18 ore ago