Categories: Justitie

Patronul firmei care a făcut dezinsecția în blocul care a fost evacuat, din strada Miorița nr. 8, din Timișoara – trimis în judecată

Patronul firmei care a făcut dezinsecția în blocul de pe strada Miorița nr. 8 a fost trimis în judecată. Este acuzat de trafic de produse sau substanțe toxice în formă continuată, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.Conform procurorilor, patronul firmei Bistim Dera SRL a efectuat dezinsecția folosind insecticidul Delicia Gastoxin, deși nu avea autorizație. În urma intoxicării cu acest gaz, doi copii și o femeie și-au pierdut viața, iar alți trei copii au ajuns la spital. Insecticidul deosebit de periculos a făcut ca blocurile din zonî să fie evacuate, iar oamenii au dormit pe unde au apucat pentru câteva zile.
Firma pe care o conduce acest patron a efectuat activități de dezinsecție la trei imobile din municipiul Timișoara, pe str. Miorița și pe str. Alexandru Vaida – Voievod, ocazie cu care a folosit fără drept insecticidul «Delicia – Gastoxin», sub formă de tablete, produs care conține o substanță foarte toxică, respectiv fosfura de aluminiu (concentrație 56%). A făcut acest lucru, conform procurorilor, fără a deține autorizație de utilizare eliberată de către Autoritatea Națională Fitosanitară.
„Gazul toxic emanat de insecticid în contactul cu aerul, respectiv fosfina, s-ar fi răspândit prin găurile din pereții blocului, existente în zona țevilor de instalație termică și de apă, până în interiorul apartamentelor locuite din imobilul situat pe str. Miorița nr.8 din Timișoara, în locuințe alăturate celor în care s-a folosit produsul toxic, unde ar fi fost inhalat de către locatarii de la apartamentele nr.193 și nr.195, conducând la decesul a doi minori și a mamei unuia dintre aceștia”, transmit procurorii.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

20 de minute ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

O oră ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

O oră ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

3 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

3 ore ago

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din…

3 ore ago