Opinii

Stadioanele lui Robu sunt admirabile, sublime, am putea zice. Singurul lor neajuns este că lipsesc cu desărvârşire

”Țineți-vă tare! Vă spun ceva despre care nu am vorbit intenționat până acum, nu pentru că mi-a scăpat. Avem contract semnat în urma unei licitații pentru studiul de fezabilitate, pentru construire stadion pe structură metalică strada Calea Buziașului. E alt proiect decât cel anvizajat să fie stadion de rugby, dar despre care eu am spus că va servi și alte sporturi”, a proclamat, în urmă cu câteva zile primarul Nicolae Robu “naşterea” unui nou stadion. Acesta ar avea tehnologie “lego” şi ar urma să fie gata anul viitor. Este cam al “n-şpelea” stadion promis de primarul Robu în cei opt ani de când conduce destinele Timişoarei.

Acum ”ţineți-vă tare!”, vorba mirobolantului primar, puneţi-vă dacă vreţi şi o centură de siguranţă şi haideţi să facem o scurtă călătorie în timp şi spaţiu pe urmele stadioanelor lui Robu. Una care s-ar putea să nu fie exhaustivă, adică să nu cuprindă chiar toate stadioanele promise în ultimii opt ani. Atenţie, selecţia se referă doar la stadioane! Fiindcă în aceşti ani, Robu a promis fără număr, tot în domeniul infrastructurii sportive, o grămadă de săli de sport, polivalente sau nu, bazine mai mult sau mai puţin olimpice, patinoare, complexuri sportive de tot felul. Şi acestea sunt exact în aceeaşi fază în acre sunt şi stadioanele!

Povestea lor a început încă din campania electorală din 2012. Atunci când promitea că, în cel mai scurt timp, împreună cu Guvernul Ponta, al cărui fan era USL-istul Robu, primarul ne va construi în Timişoara o mândreţe de stadion de peste 50.000 de locuri. Ce mai, la soare te puteai uita, dar la stadionul ăsta ba! Cu anii, stadionul s-a micşorat, pe hârtie, scăzând la 42.000, apoi la 32.000. Şi tot pe hârtie să încăpăţânează să stea şi acum, după opt ani.

Toamna lui 2012, Timişoara ajunge campioană la rugby. Primarul promite construirea unui arene bibelou de 5.000 de locuri la Stadionul CFR, câştigat de municipalitate în primăvara aceluiaşi an. Şi asta nu era totul. Tot în acea perioadă, în care sportul cu balonul oval era în mare vogă, promitea că va reface şi fostul stadion de rugby de lângă Dan Păltinişanu, dar şi arena din Ronaţ. Trei stadioane cu dedicaţie doar pentru rugby, de la “Tata Robu”!

După câţiva ani, cu scuza că Ministerul Transporturilor are nişte hardughii la stadion, Robu a renunţat să mai facă ceva pe fosta bază CFR. Evident, dacă era voinţă se putea ajunge la un acord cu ministerul, dar nu era cazul să se complice, aşa că cel mai uşor era să dea vina pe alţii. Probabil, nu va trece mult timp şi bătrâna arenă va ajunge în mânile rechinilor imobiliari. Cât despre celelalte două stadioane promise rugbyştilor, tot promisiuni au rămas.

Pe la începutul anului 2018, Robu anunţa cu gura lui că, în 2020 (exact aşa, 2020!) vom avea stadion nou în Calea Buziaşului, unul asemănător celui din Ploieşti, costul estimat fiind de 17 milioane de euro. L-a văzut cineva?  Culmea autosatisfacţiei în public, pe 1 martie 2018, Robu prezenta deja acest stadion la rubrica realizări finalizate.  Evident, după mai bine de doi ani, nu e nimic nici acoloi. În fine, aş cum aminteram la început, în aceste zile, Robu a nunţat ridicarea unui nou stadion, gata anul viitor. Dacă ne luăm după antecedente, deja trebuie să ne luăm adio şi de la el.

Fiindcă din toate aceste promisuni s-a ales doar praful. Aşa cum tot praful s-a ales din tot sportul timişorean după două mandate magnifice ale „providenţialului” care ne tot spune că a făcut în opt ani mult mai multe decât au făcut alţii în 50 de ani. Iar situaţia stadioanelor este elocventă în ceea ce priveşte „megarealizările” ultimilor opt ani. Dar ştiţi care e culmea promisiunilor de îngheaţă apele Begheiului? Trăind în cercul lui strâmt, înconjurat doar de „Naslei”, „Greble”, „Culiţi”, „Buboi” şi alţi pupători de moaşte vii, Robu este convins că unele dintre stadioanele enumerate mai sus sunt finalizate. Pe bune! Doar „haterii” nu le văd!

Lăsând orice glumă la o parte, un lucru este cert după două mandate ale primarului „dedicate” sportului timişorean şi infrastructurii sportive. Şi anume, dacă printr-o minune, în următorii doi-trei ani vom avea o echipă de fotbal în Liga 1 nu va avea unde să joace în măreţul oraş Timişoara, condus de „magnific”. Astfel că, o eventuală echipă ar fi nevoită să joace, cel mai probabil, pe stadionul marii rivale UTA. Pentru fanii lui Robu (zilele trecute Robu chiar aşa a spus, că are mulţi fani): UTA este o echipă de fotbal din Arad, oraş aflat la o mică distanţă de Bocsig, de acolo de unde le vine şi lor lumina.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

3 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

3 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

3 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

4 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

7 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

8 ore ago