Invatamant

Succes pentru seria de webinarii dedicate tranziţiei de la educaţia tradiţională la cea online, organizate de Universitatea Politehnica Timişoara

Peste 1.000 de cadre didactice și studenți din România au participat la primele 4 webinarii gratuite din seria #impreunaonline, dedicate tranziției de la educația tradițională la cea online. Găzduită și moderată de către echipa Centrului de eLearning a Universității Politehnica Timișoara, seria cuprinde 10 webinarii susținute de invitați din diferite universități din România și este dedicată tuturor actorilor din procesul educațional.

Următoarele webinarii sunt organizate în fiecare miercuri, începând cu ora 16:00, fiind deschise tuturor. Situația actuală de criză a accelerat atât trecerea la utilizarea integrată a uneltelor online în educație, cât și tranziția de la educația tradițională la cea online.

Pentru a veni în sprijinul profesorilor, al studenților, dar și a tuturor actorilor implicați în procesul educațional, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de e-Learning a lansat o serie de webinarii naționale live. Acestea au debutat miercuri, 15 aprilie și sunt programate în fiecare miercuri, începând cu ora 16.

Participarea este gratuită și se face accesând link-urile de înregistrare puse la dispoziție în fiecare săptămână pe pagina web oficială a CeL – https://www.elearning.upt.ro. Participanții primesc un certificat digital deschis (Open Badge) „Împreună online”.

Primele 4 webinarii au înregistrat deja un total de peste 1.300 de participanți și au abordat teme precum trecerea la învățământul online,  percepția studenților și a cadrelor didactice asupra noii forme de învățământ sau resursele educaționale  deschise  și cursurile online disponibile atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice.

Primul webinar din seria „Împreună Online” a avut loc miercuri, 22 aprilie

Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL) a fost înființat în 1998, ca parte integrantă a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) având ca obiectiv inițierea, promovarea și gestionarea învățământului la distanță în universitate. CeL organizează specializările – Tehnologii și Sisteme de Telecomunicatii, Informatică Aplicată, Comunicare și Relații Publice în regim de învăţământ la distanță de ciclu licenţă și Tehnologia Construcțiilor de Mașini în regim de învățământ cu frecvență redusă de ciclu licenţă. CeL a dezvoltat CV – Campusul Virtual al UPT, mediu educațional online de suport academic pentru toate facultățile UPT și pentru învățământul la distanță.  CeL oferă suport şi organizează cursuri și evenimente dedicate educației online, resurselor educaționale deschise și accesului liber la educație, știință și resurse.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

7 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago