Politica

Alfred Simonis dă şanse unei alianţe PSD-Pro România în Timiş. Chestiunea Titu Bojin

Cel mai probabil săptămâna viitoare vor demara negocieri la nivel local între liderii PSD şi Pro România, în vederea abordării alegerilor locale cu candidaţi comuni. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, dă şanse unei astfel de înţelegeri dacă vor fi “negocieri corecte”.

La nivel naţional se discută tot mai intens, în ultima perioadă, despre o nouă alianţă electorală formată de PSD, ALDE şi Pro România, un fel de USL 2. Dacă înţelegerea dintre dintre PSD şi ALDE, partid aflat în moarte clinică, pare doar o formalitate, cea cu Pro România întâmpină unele probleme. Chiar fără parafarea unei alianţe la nivel central, organizaţiile locale ale PSD şi Pro România au libertate să negocieze susţinerea unor candidaţi şi liste comune la alegerile locale. O chestiune care se va discuta şi în Timiş, afirmă preşedintele organizaţiei, Alfred Simonis.

“Da, există posibilitatea să mergem împreună. Dar asta depinde şi de negocieri, de pretenţiile pe care le au. Vom avea nişte întâlniri la nivel local în acest sens. Evident că e foarte important ca toate voturile de stânga să se adune într-un singur coş, iar nu să se distribuie în mai multe locuri. Dar trebuie să avem o negociere corectă, bazată pe procentele fiecărui partid şi cred că se poate face, doar am fost colegi de partid cu cei din Pro România. Important este ca alianţa să o facem pentru a câştiga, nu pentru a pierde”, a declarat Simonis pentru deBanat.

Aminitim aici că PSD nu şi-a stabilit oficial un candidat pentru scaunul de primar al Timişoarei, dar este aproape sigur că-l va suţine pe Adrian Orza ca “independent” în acest sens. În schimb, Pro România l-a anunţat oficial pe fostul PSD-ist Marius Craina. În PSD se vorbeşte însă că, potrivit sondajelor pe care le au, Orza ar sta mult peste Craina.

Problema Titu Bojin

În schimb, la preşedinţia CJ Timiş, PSD l-a anunţat pe actualul titular al funcţiei, Călin Dobra. Pro România nu are stabilit oficial un candidat, în discuţie fiind deputatul Adrian Pau. Dar în ambele partide se poartă discuţii referitoare la un alt candidat: Titu Bojin. Fost preşedinte al PSD Timiş şi al CJ Timiş, Bojin şi-a anunţat o nouă candidatură la preşedinţia CJT. El caută susţinere şi la PSD şi la Pro România, dar şi la alte formaţiuni mai mici. De menţionat aici că Bojin este membru şi consilier judeţean UNPR, partid care mai există doar pe hârtie.

 “Călin Dobra este candidatul nostru, restul sunt discuţii. În privinţa lui Titu Bojin, i-am solicitat chiar public lui Dobra să ajungă la o înţelegere cu el”, a tranşat Simonis “chestiunea Bojin”.

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

12 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

12 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

14 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

16 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

16 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

16 ore ago