Social

În România s-a observat o creștere a interesului tinerilor față de produsele care conțin tutun

În 31 mai, Organizația Mondială a Sănătății a celebreat ,,Ziua Mondială fără Tutun”. „La nivel mondial există 1,3 miliarde de consumatori de tutun. Numărul ar fi și mai mare dacă tutunul nu i-ar ucide pe jumătate dintre utilizatorii săi”, transmit reprezentanții Societății Române de Pneumologie (SRP).
Reprezentanții SRP transmit că la fiecare patru secunde, tutunul ia o altă viață, iar pe măsură ce conștientizarea daunelor consumului de tutun a crescut și eforturile globale de control al tutunului s-au intensificat în ultimul deceniu, acceptabilitatea socială a consumului de tutun a scăzut. Conform SRP, acest lucru a făcut ca cei din industria tutunului să-și revizuiască tacticile și să atragă noi utilizatori.
„Cei mai vizaţi de campaniile de publicitate la noile produse de tutun sunt copiii şi adolescenţii, cărora li se induce mesajul că aceste produse nu sunt dăunătoare sănătăţii“, a declarat doctor Monica Marc, preşedintele Secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie.
În ultimii ani au apărut noi produse, promovate ca având riscuri reduse pentru sănătate. Țigările electronice și produsele care conțin tutun încălzit sunt adesea promovate ca produse de consum „cu risc redus“, „fără fum”, „acceptabile social”.
„Aceste strategii de promovare au potențialul de a determina utilizarea pe termen lung a produselor de nicotină, determinând dependență, sub pretextul de a fi o alternativă mai sănătoasă. Se exploatează faptul că efectele nocive ale acestora pe termen lung nu au fost stabilite și nu sunt încă reglementate în majoritatea țărilor, ceea ce le permite să promoveze utilizarea lor. (…) În România s-a observat o creștere a interesului tinerilor față de produsele care conțin tutun și a apărut o nouă categorie a consumatorilor – cei care vapează țigara electronică și cei care consumă produsele de tutun încălzit”, transmit reprezentanții SRP.
Conform Global Youth Tobacco Survey, realizat în anul 2017, deși consumul de țigară clasică a scăzut în rândul tinerilor din România, procentul elevilor cu vârsta între 13 și 15 ani care au consumat vreodată măcar un produs din tutun, inclusiv produsele din tutun încălzit, a crescut în 2017 faţă de 2013 cu 7,5%, de la 35,9% la 38,6%. În rândul fetelor, această creştere este şi mai îngrijorătoare, cu 17,4%, de la 31% la 36,4%. Această evoluţie negativă este accentuată de creşterea în 2017 comparativ cu 2014, a procentului elevilor care fumează curent țigări electronice. Astfel, în 2017, procentul total al elevilor care fumau curent ţigări electronice era aproape egal cu cel al celor care fumau ţigări obişnuite, 8,2% respectiv 8,6%, dar și mai grav, mai mulți băieți afirmau că fumează curent țigări electronice față de țigări obișnuite (10,1% versus 9,8%).„Bătălia pentru consumator se duce din ce în ce mai mult pe platformele de socializare, astfel că ,,influencerii’’ urmăriți de copii și adolescenți sunt invitați de aceste industrii să servească drept „ambasadori ai mărcii”, chiar dacă în postări nu sunt dezvăluite detaliile sponsorizării. O altă modalitate eficientă este oferirea de burse de studiu, sponsorizarea unor programe școlare sau tabere iar accesul constant la internet al tinerilor a dus la abordări axate pe jocuri video și aplicații preferate de tineri. Expunerea la produsele din tutun sau comercializarea e-țigărilor în mediile de divertisment influențează intenția copiilor și adolescenților de a utiliza aceste produse. Țigările gratuite la diferite evenimente (festivaluri, centre comerciale), diverse obiecte cu logo-uri ale companiilor de tutun, țigarete electronice de unică utilizare și vânzările pe internet, vizează de asemenea recrutarea tinerilor în rândul consumatorilor de tutun. O altă strategie adoptată pentru a determina tinerii să inițieze consumul de tutun a fost folosirea aromelor la țigările electronice și narghilea. Până în prezent, cercetătorii au identificat peste 15.000 de arome de țigară electronică disponibile, de la arome fructate la gust de bomboane. Reclamele de produse aromate pot spori atractivitatea și pot încuraja copiii și adolescenții să cumpere și să încerce produse cu nicotină. Aromele pot scădea percepția asupra nocivității și dependenței produselor nicotinei. Modele elegante, cu dimensiuni de buzunar, dispozitivele pentru tutun încălzit sunt promovate pe scară largă ca produse moderne, de înaltă tehnologie, cu modele minimaliste și lansări de produse care le înfățișează drept produse atractive și inofensive.
Toate aceste strategii sunt menite să atragă tinerii și adolescenții în rândul consumatorilor de tutun, de aceea OMS și-a propus să demaște aceste tactici și să avertizeze tinerii despre asaltul zilnic la care sunt supuși”, transmit reprezentanții SRP.
Prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, subiliniază că „în acest context pandemic, Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la toți tinerii să se alăture luptei antifumat, pentru a deveni o generație fără tutun”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) evaluează constant noi cercetări, inclusiv cercetări care examinează legătura dintre consumul de tutun, consumul de nicotină și COVID-19. OMS îndeamnă cercetătorii, oamenii de știință și mass-media să fie precauți cu privire la amplificarea afirmațiilor neprobate că tutunul sau nicotina ar putea reduce riscul de COVID-19.

Terapiile de înlocuire a nicotinei, precum guma de mestecat și plasturii sunt concepute pentru a ajuta fumătorii să renunțe la tutun. OMS recomandă fumătorilor să ia măsuri imediate pentru a renunța la fumat, prin utilizarea metodelor dovedit eficiente, cum ar fi liniile telefonice gratuite, SMS-urile, terapie de substituție nicotinică, programele de renunțare online.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: tutun

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

33 de minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

36 de minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

O oră ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

4 ore ago