Invatamant

La Timişoara are loc prima conferinţă complet virtuală dedicată educaţiei digitale

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning, împreună cu Asociația Internațională EDEN organizează prima conferință complet virtuală dedicată educației digitale și inteligenței artificiale. Aceasta va avea loc în perioada 22-24 iunie și are în program prezentări pentru 90 de lucrări academice selectate, zece workshop-uri, opt keynote speakeri de talie mondială, dar și evenimente sociale.

Conferința EDEN 2020 se va concentra pe concepte educaționale contemporane, dar și practici, abordări și instrumente avansate pentru soluții digitale inovatoare în educație. În contextul de astăzi, al educației în timpul pandemiei, acestea sunt cu atât mai relevante, iar la EDEN 2020 vor fi prezentate cele mai recente rezultate ale cercetărilor în educația digitală.

Odată cu această conferință, Universitatea Politehnica din Timișoara lansează o aplicație dedicată de conferințe virtuale academice, unice, ConferenceUPT (https://conference.upt.ro/ ) cu facilități de la organizare de sesiuni de lucru, de integrare a lucrărilor academice, de includere a prezentărilor realizate și conectare prin videoconferință, la posibilități de comunicare directă, oferind cces nelimitat tuturor participanților, pentru realizarea unei comunități virtuale EDEN2020.

Programul conferinței este disponibil pe: https://www.edenonline.org/2020_timisoara/programme/.

Opt speakeri de calibru internațional vor prezenta la EDEN2020, venind virtual din Australia, Europa și Statele Unite ale Americii. Pentru a doua oară la o conferință organizată de UPT, va vorbi Martin Dougiamas, fondatorul și CEO Moodle, cea mai utilizată platformă educațională la nivel mondial, care va prezenta impactul tehnologiilor deschise și colaborarea cu UNESCO. Una dintre cele mai de succes femei în domeniul roboticii, prof. Daniela Rus, de la MIT, SUA, directorul Centrului de robotică și inteligență artificială, unul dintre oamenii de știință din spatele roboților avansați din Boston, va expune impactul inteligenței artificială asupra modului în care vor munci oamenii in viitor.

Practicile avansate de evaluare digitală cu ajutorul inteligenței artificiale în educație vor fi prezentate de prof. Denise Whitelock, directorul interimar al Institutului de Tehnologie Educațională de la Open University, Marea Britanie.

George Dimitrov, director adjunct pentru educație digitală și inovare al Direcției generale de Educație, Tineret, Sport și Cultură, va prezenta recentul Pact European pentru Educația Digitală. Prof. Demetrios Sampson, de la Universitatea Piraeus, Grecia, va vorbi despre analiza datelor educaționale în educația online, iar prof. Jesus Boticario de la UNED, Spania, va analiza dacă sunt universitățile înțeleg ce înseamnă utilizarea masivă a inteligenței artificial în educație. Dr. Diana Andone, directorul Centrului eLearning din Universitatea Politehnica din Timișoara, va vorbi despre educația digitală în UPT, cu accent pe modul în care este pregătită societatea românească pentru viitorul digital. De-a lungul celor trei zile de conferință, vor fi prezentate peste 90 de lucrări academice selectate, publicate în regim de acces deschis și integrate în baze de date academice internaționale.

Toate sesiunile plenare vor fi disponibile gratuit, online, putând fi urmărite de publicul larg pe pagina Centrului de e-learning (https://elearning.upt.ro/ro/category/comunitate/eden/ ) sau pe canalul de YouTube, prin live-streaming (https://www.youtube.com/playlist?list=PLAO3ySlu9pvOBkIlS3o4pMxffas9VGI9I ).

Informații despre conferința EDEN 2020 sunt disponibile și pe pagina oficială a conferinței: https://www.eden-online.org/2020_timisoara/ , pagina oficială CeL: https://elearning.upt.ro/ , respectiv pe Facebook: https://www.facebook.com/events/566338460976888/ 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

6 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

6 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

7 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

8 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

9 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

9 ore ago