Antreprenorul italian care se ocupă de construcţia centurii sud de ocolire a Timişoarei continuă lucrările, în ciuda precipitaţiilor abundente din ultima perioadă. Se lucrează în continuare la decopertarea terenului pentru realizarea şoselei, iar la mai mult podeţe şi pasaje se lucrează la forarea piloţilor şi la turnarea de betoane.
Precipitațiile abundente au încetinit ritmul antreprenorului de pe varianta de ocolire Timișoara Sud în această săptămână. În momentele în care nu a plouat, s-au desfășurat lucrări la podețele din zona Utvin, aflate în diferite stadii, în zona aceleași localități continuând și demolarea unor platforme existente pe culoarul expropriat. De asemenea, au loc decopertări ale stratului vegetal între DN 59 și Chișoda şi se lucrează la nivelare și compactarea terenului în zona Moșnița Nouă. Se efectuează săpături pe lângă piloții forați, pentru viitorul pasaj peste DJ 592 (Timișoara – Moșnița) şi a reînceput forarea piloților la km 11+576, în comuna Giroc.
Muncitorii efectuează devieri sau consolidări ale unor canale ANIF şi drenaje ale apelor de pe terenul necesar lucrărilor. Cercetarea arheologică are loc în acest moment la Situl 7.
Centura sud are lungimea de 25,7 kilometri, iar valoarea contractului de execuţie este de 272 milioane de lei. Termenul de finalizare al investiţiei este martie 2022, antreprenor desemnat fiind Tirrena Scavi.
Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…
Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…
Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…
Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…