Social

Societatea Colterm explică facturile mari din ultima perioadă: pandemia e de vină

Societatea timişoreană de termoficare a Timişoarei, Colterm, a oferit o serie de explicaţii referitoare la ultimele facturi. Acestea vin ca urmare a unor sesizări venite din partea unor asociații de proprietari, nemulțumite de valoarea facturilor emise pentru consumul din lunile aprilie și/sau mai.

Motivul principal al problemelor sunt legate de epidemia de pandemie, de faptul că nu au fost disponibili angajaţi care să citească ceasurile, fiind aplicate consumuri estimative.

„Pandemia de coronavirus care s-a manifestat în România începând cu luna martie 2020, ne-a obligat să luăm toate măsurile de precauție necesare pentru a asigura continuitatea activității de furnizare a încălzirii și apei calde de consum către clienții COLTERM dar, în același timp, și de a proteja sănătatea angajaților în fața riscului de contaminare cu noul coronavirus. În acest scop, una dintre măsuri a fost aceea de a continua activitatea cu un număr cât mai redus de angajați. Din acest motiv, așa cum am anunțat în mass media, în lunile aprilie și mai nu s-au efectuat citiri de contoare pentru încălzire și apă caldă și s-au facturat consumuri estimative, urmând ca regularizarea consumurilor să se facă după citirile contoarelor, care se vor realiza în a doua jumătate a lunii iunie”, motivează cei de la Colterm facturile mari.

Conform societăţii, estimările de consum s-au făcut conform procedurilor interne, avându-se în vedere media ultimelor trei luni pentru apa caldă de consum și consumurile de energie termică pentru încălzire din perioade similare din punct de vedere al temperaturilor exterioare. Perioada medie de facturare pentru luna mai a fost 20 aprilie – 22 mai, iar din cauza temperaturilor exterioare scăzute s-a furnizat încălzire până în data 09.05.2020, deci facture lunii mai conține și energie termică pentru încălzire. Consumatorilor care și-au închis încălzirea mai repede decât la încheierea perioadei de furnizare (9 mai 2020) și nu au anunțat COLTERM, li s-a facturat încălzire ca și când ar fi consumat până la finalul perioadei, urmând ca regularizarea să se facă odată cu citirea din a doua parte a lunii iunie. Totodată, pentru apa caldă de consum, estimarea s-a efectuat ținând cont de media de consum a ultimelor trei luni.

Estimările s-au aplicat unitar, COLTERM neavând posibilitatea de a particulariza consumurile pentru eventuale situații atipice, cum ar fi: închiderea parțială sau totală a încălzirii la nivelul branșamentului la diverse date, nelocuirea în anumite perioade ale unor apartamente sau imobile etc.

„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create de imposibilitatea efectuării citirilor contoarelor de energie termică în perioada aprilie – mai și asigurăm consumatorii că, indiferent de diferențele  care pot exista între consumurile estimate și cele reale ale fiecărui consumator, acestea se vor regulariza, după citirile ce se vor efectua în a doua jumătate a lunii iunie”, au mai anunţat reprezentanţii societăţii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochi pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

22 de minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

55 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago