Sănătate

Timiş. Toate spitalele se deschid și pentru pacienții nonCovid

Toate spitalele din judeţul Timiș se vor deschide și către pacienții care nu au COVID-19. S-au deschis deja două unități sanitare, urmează și celelalte în zilele care vor urma.

 În Timiș s-a întocmit Planul Alb în ceea ce privește spitalele. Prefectul Liliana Oneț a convocat o întâlnire de lucru, săptămâna trecută, unde a dispus ca în termen de 10 zile să se reia activitatea tuturor spitalelor și pentru cazurile clinice non- COVID, după îndeplinirea unor condiții stricte: existența unor circuite complet separate pentru bolnavii de coronavirus și pentru cei non-COVID.

Astăzi, la Instituția Prefectului, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul căreia Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș a anunțat spitalele care au solicitat aviz pentru Planul de măsuri și își reiau activitatea și pentru pacienții non-COVID. S-au deschis deja secția de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara și Maternitatea Bega. În Timiș, la spitalul din Lugoj se mai internau pacienți cu Covid, la secția de Dermatologie de pe strada Ofcea a Spitalului Municipal Timișoara, iar Spitalul CFR era desemnat spital suport și unele secții ale Spitalului Județean Timișoara.

„A fost prezentat faptul că toate spitalele, mai puțin Spitalul Clinic Municipal, au depus Planurile de măsuri, care au fost avizate de Direcția de Sănătate Publică. Spitalul Clinic Municipal va depune Planul de măsuri în cursul zilei de mâine. Trebuie precizat că Spitalul CFR mai are nevoie și de avizul Ministerului Transporturilor pentru a putea fi redeschis și pentru pacienți non- COVID. Totodată, s-a prezentat faptul că Spitalul Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu din Timișoara are documentația depusă la ministerul de resort pentru avizarea organigramei și a structurii de paturi pentru Secția Externă de Infecțioase de pe Stadionul CFR”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.

Liliana Oneț a solicitat managerilor spitalelor să fie îmbunătățită comunicarea cu pacienții în ceea ce privește capacitatea de testare și modalitatea în care se face triajul la internarea în spitale.

„Trebuie să începem să revenim la normal, să preluăm urgențele și să internăm pacienții non- COVID”, a afirmat prefectul județului Timiș, care a cerut conducerii Direcției de Sănătate Publică să organizeze întâlniri periodice cu managerii spitalelor pentru a se rezolva problemele care pot apărea la reluarea activității unităților spitalicești și pentru pacienții non-COVID.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

10 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

10 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

14 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

15 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

16 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

17 ore ago