Administratie

Bani aruncaţi. Parcarea supraetajată din Dacia, a rămas mică la maturitate. Planurile şi proiectele, făcute degeaba

Etajele parcării promise în zona Dacia de primarul Nicolae Robu au dispărut, iar parcarea va fi una exclusiv terană. De ce s-a „micşorat” iniţiativa? Că nu ar fi meritat investiţia şi oamenii din zonă reclamau că ar fi văzut dimineaţa un zid pe geamul din bloc. Dar proiecte s-au făcut, iar bani s-au dat. Degeaba!

Adio (singura) parcare etajată care avea şanse măcar să devină realitate. Pur şi simplu nu merita, spune primarul Nicolae Robu. După ce au făcut studii, planuri, planşe, desene, reclamă, mai marii administraţiei timişorene au tras concluzia că, de fapt, era degeaba. Nu merită să faci mai multe etaje, că, de fapt, la număr de locuri de parcare ieşi la fel! Dar parcare cu etaj suna frumos. Să vedem dacă se vor justifica de către cineva, cumva, banii cheltuiţi pentru studii şi hârţoage tipărite degeaba.

„S-a renunţat la etaje pentru că în momentul în care s-a făcut proiectul am aflat că suntem sub resticţiile urbanistice ale zonei. A rezultat că s-ar crea 104 sau 106 locuri, nu mai ştiu sigur, locuri pe o parcare multinivel. Ce rost are când la sol au fost 99? Are vreun sens, durata şi investiţia? Am stat pe loc mult timp, dar nu poţi face aşa pur şi simplu, studiu de fezabilitate, ai restricţii, că trebuie să ridici la nu ştiu câţi metri de zid, acolo e o şcoală sunt reglementări speciale. Socotind suprafaţa, rezulta puţin peste o sută locuri. S-a prezentat formula alternativă, sunt 99 la sol, foarte practic. Arată foarte bine acea parcare, o parcare etajată, ar fi luat tot spaţiul dintre blocuri. Te uiţi pe geam şi simţi zidul, te apasă. Am ajuns la concluzia că nu merită”, a spus Nicolae Robu.

Întrebarea este dacă aceste lucruri nu trebuiau ştiute înainte de-a face proiectul. Deci, şi în Dacia va fi o banală parcare asfaltată, realizată pe terenul de pe care au fost demolate garajele din zonă. De fapt, parcarea e aproape finalizată. La fel au fost şi pe nenumărate alte străzi din oraş, iar la ploile sănătoase din ultima perioadă acestea s-au dovedit a fi deficitare pentru simplul motiv că nu au fost corect proiectate şi nu au sisteme de scurgere a apei. Dar important este că parcările sunt în pantă şi apa se scurge pe spaţiul verde. Chiar cea unde stă primarul are probleme, fiindcă pământul de pe margine nu a „supt” toată apa, s-a văzut nevoit acesta să recunoască. Iar dacă sunt persoane care spun că se inundă super-parcările edilitare ale administraţiei Robu sunt hateri, fiind numiţi grupuri de tovarăşi.

„Unde se inundă? Concret! Spuneţi unde! Cine sunt aceştia care reclamă? Care grupuri? Grupuri de tovarăşi? Concret! Sunt situaţii unde nu există reţea, dar e făcută înclinaţia şi apa se scurge spre zona verde, şi la blocul meu s-a întâmplat aşa. Reclamaţii… aşa sunt unii care suferă că se face bine”, a mai subliniat Robu.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

17 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

18 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

18 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

18 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

18 ore ago