Primăria Timişoara

Bani la Asociaţia TM 2021 doar cu acceptarea a ceea ce cere Robu: Cel care dă finanţarea nu poate avea aceleaşi drepturi cu orice asociat

Vreţi să căpătaţi bani şi să funcţionaţi, votaţi să fie cum vreau eu, cel care aduce banul, spune primarul Timişoarei, care revine cu aceleaşi idei legate de schimbările la statutul Asociaţiei TM2021. El spune că cei care au rămas membri în organizaţie mai au timp numai până la 31 iulie să devină cuminţi şi să aprobe schimbările la statut, aşa cum vrea primarul, dacă vor să mai capete bani de la primărie.
Acum, cu „jucăria” nouă de la Casa de Cultură înfiinţată, acea structură care va pune la punct proiectele de Timişoara Capitală Europeană a Culturii finanţate din banii primăriei, Nicolae Robu nu mai e deloc dispus să cedeze în ceea ce priveşte statutul Asociaţiei TM 2021.
De aproximativ o lună el încearcă schimbarea statutului aşa cum consideră necesar ca ideile municipalităţii (sau ale primarului) să fie impuse în modul de lucru al asociaţiei. Membrii acesteia au refuzat permanent impunerea unei asemenea modificări statutare, scandalul a fost şi cel care a dus la demisia preşedintelui Horaţiu Rada, dar şi a unor membri cunoscuţi ai board-ului asociaţiei. De asemenea, la adunarea generală a membrilor, la o nouă încercare de impunere a noului statut, membrii prezenţi au refuzat din nou acceptarea unor asemenea propuneri.
Robu nu se lasă şi spune clar, ori cum cred eu, ori fără bani. Până pe 31 iulie, se aşteaptă propuneri referitoare la un nou statutut, adică, consideră edilul-şef, acceptarea a ceea ce a propus el.

În 31 iulie este data limită, dacă asociaţia vrea să se aşeze pe baze corecte, atunci o parte din activitatea angajată prin exerciţiul de Capitală culturală va fi făcută prin asociaţie, dacă nu prin Centrul de Proiecte Culturale și Administrare a Moștenirii Capitalei Culturale Europene din cadrul Casei de Cultură. În 31 iulie, membrii asociaţiei vor avea posibilitatea să se pronunţe, nu se poate merge pe ideea că un finanţator care dă 85% din banii pentru asociaţie, dacă includem şi infrastrcutura ajungem la 97%, are aceleaşi drepturi cu un membru asociat, nu e normal să fie drepturi egale, niciunde pe planetă nu e aşa. Nu ştiu dacă s-au primit propuneri”, a subliniat primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

10 minute ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

19 minute ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

O oră ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

2 ore ago

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din…

2 ore ago

Șapte proiecte în cinci minute. Consiliul Local Timișoara a aprobat cofinanțarea de 119 milioane de lei pentru Magistrala Verde și Inelul 2

Aleșii locali timișoreni au aprobat, joi, în cadrul unei noi ședințe de plen extraordinare, de…

2 ore ago