Sport

Cupa Reşiţa, o adevărată Liga Campionilor la raliu în coastă, se desfăşoară în weekend

După un debut întârziat în 2020, din cauza pandemiei, Campionatul Național de Viteză în Coastă se mută la Reșița pentru a doua etapă din acest an. Valea Domanului este gazda evenimentului sportiv în 4-5 iulie și, deși ne aflăm cu toții într-un an greu din toate punctele de vedere, piloții și-au confirmat prezența în număr mare și de această dată la Cupa Reșița, răsplătind astfel toate eforturile organizatorilor.

Când vorbim despre etapa de la Reşița, putem vorbi despre cel mai spectaculos traseu din calendarul Campionatului National de Viteză în Coastă din mai multe motive, unul important de menționat este istoricul Reșiței când vine vorba de motosport: 37 de ani! Totodată, există toate ingredientele pentru spectacol: doar un singur ac de păr, în rest, viraje de super viteză care împing la limită atât bolizii de curse cât și sportivii.

„La această etapă, chiar dacă nu vom putea avea lângă noi cei aproape 10.000 de spectatori cu care ne-am obișnuit în edițiile anterioare, normele COVID19 nepermițând accesul spectatorilor, am făcut eforturi mari pentru a transmite live toată acțiunea celor două zile de competiție. Așadar, atât sâmbătă cât și duminică, vor fi transmise toate cele 9 manșe, însumând aproximativ 16 ore de live streaming. Transmisia se va realiza atât din studioul amenajat în parcul auto cât şi de pe traseu sau în regrupare, de unde reporterul nostru va încerca să transmită ”la cald” adrenalina piloților, emoțiile lor dar și detaliile tehnice legate de timpi și clasamente”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

 

 

Share
Published by
Alin Toader
Tags: Cupa Resita

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

8 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

13 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

14 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

16 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

17 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

18 ore ago