Sport

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul director al Clubului Sportiv Timișul Şag. Ovidiu Cuc revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.

 Nume cu rezonanță în fotbalul timișorean, Ovidiu Cuc a preluat conducerea executivă a Clubului Sportiv Timișul Șag. El  revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.

“Experiența sa administrativă la nivelul ligilor superioare și viziunea sa modernă asupra fotbalului sunt atuurile care vor ajuta Timișul Șag să facă pasul spre următorul nivel de performanță. Pentru cei care au urmărit fotbalul de-a lungul anilor, Ovidiu Cuc nu are nevoie de prezentare. Un atacant de rasă, format la Poli Timișoara, acesta a purtat cu mândrie culorile alb-violet înainte de a performa în campionate de top”, au transmis reprezentanţii clubului Timişul Şag.

Fost important jucător al lui Poli Timişoara, Ovidiu Cuc a rămas în memoria suporterilor în special prin golul marcat în poarta lui Real Madrid în celebrul egal, 1-1, de pe Dan Păltinişanu din 16 septembrie 1992.

 

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

3 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

6 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

9 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

10 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

10 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

11 ore ago