Nici contele Mercy n-a mâncat „salam cu soia”! Eugeniu de Savoya nici atât

Într-o nouă postare cu multe supărări la adresa celui căruia nu vrea să-i pomenescaă numele, după cum tot afirmă, primarul Nicolae Robu a introdus şi – să-i zic aşa – o şopârlă. “Și sunt convins că și în privința lor, e valabil celebrul vers al Marelui Nostru Poet Mihai Eminescu –om “vechi” și acesta, ca noi, cei mulți din țara asta, de toate vârstele, inclusiv mulți-mulți, foarte mulți tineri, “vechi” prin prisma valorilor ce ne ghidează în viață!-: “Ce e val ca valul trece”, a scris Robu pe Facebook.

Nu e prima dată când Robu transmite mesaje “patriotice” demne de Vadim Tudor, dai aici aluzia e foarte clară, chiar dacă este introdusă cumva între paranteze. Respectiv avem deoparte pe “noi”, cei mulţi din ţara asta, iar pe de altă parte pe “el”, veneticul. Adică Dominic Fritz, cel care s-ar tot ruga de Robu să-i pomenească numele, dar primarul refuză cu demnitate patriotică.

Postarea lui Robu vine la puţin timp după una mult mai abruptă a unuia din apropiaţii săi, consilerul local PNL Ştefan Sandu: „Stau şi mă întreb dacă există un oraş normal în lumea asta care ar vota primar un om care a venit în oraş doar în vizită, ca apoi să se dorească primar, dacă ar vota un om care nu a muncit o zi măcar în acel oraş şi despre care tot ce se ştie este doar din propriile declaraţii şi ale cărui intenţii nasc mari semne de întrebare oricui nu este orbit de subiectivism. Oare care ar fi acel oraş?”. Dincolo de faptul că-i face „anormali” (se poate citi şi idioţi) pe zeci de mii de timişoreni, Sandu face şi câteva insinuări la unele zvonistici. Respectiv că Fritz ar fi ba omul Angelei Merkel, ba al serviciilor secrete germane, ba a nu ştiu cărei conspiraţii mondiale. Obiectivul lui: să facă din Timişoara, eventual cu forţa, un oraş nemţesc. Şi asta în pofida opoziţiei „noastre”, a celor mulţi români neaoşi şi verzi.

De fapt vedem aici un lucru despre care credeam că a dispărut în anii 90, când bolşevicii vopsiţi ai lui Ion Iliescu îi acuza pe Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi chiar Corneliu Coposu („Parisul” lui a fost în puşcăriile comuniste) că n-au mâncat „salam cu soia”. Se pare că, în lipsă de altceva, retorica lui Robu şi a celor din jurul său aici se îndreaptă: Fritz n-a mâncat salam cu soia, astfel că n-are de unde să cunoască durerile noastre. Chiar aşa mare să fie disperarea încât să ajungi la astfel de abjecţii demne doar de Olguţa Vasilescu, Codrin Ştefănescu sau vreun Mitralieră?

Şi trăim totuşi în Timişoara, un oraş dezvoltat (pe bune în forţă) chiar de cei care n-au mâncat salam cu soia. N-a mâncat nici Eugeniu de Savoya, cel considerat un fel de „descălecător” al Timişoarei şi care a adus cu el cultura şi civilizaţia Europei occidentale. N-a mâncat salam cu soia nici contele Mercy, primul guvernator al Banatului şi în timpul căruia au început primele lucrări de modernizare a Timişoarei. Am amintit aici, dintre multe alte nume de „străini hapsâni”, doar două simboluri din istoria Timişoarei. Niciunul nu mâncase salam cu soia înainte de-a ajunge aici. Niciunul nu făcuse parte „din cei mulţi, din ţara asta”, iar ce „interese ascunse” i-a mânat poate o să ne explice Ştefan Sandu.

Departe de a-l compara pe Dominic Fritz cu Eugeniu de Savoia şi Claudius Florimund de Mercy, dar trebuie reamintit că dezvoltarea Timişoarei din ultimele sute de de ani nu se datorează doar românaşului verde din Bocsig. Au participat la ea mulţi austrieci, nemţi, unguri, evrei, sârbi şi, da, şi români. Şi până la Robu şi compania, celor veniţi aici nimeni nu le-a cerut “certificat” de mâncători de salam cu soia.

P.S. Apropos, Nicolae Robu pretinde că se trage, pe linie politică, din nişte oameni care, în 1866, au insistat ca tot un străin să vină să conducă ţara. Culmea, străinul era tot neamţ şi a rămas în istorie drept Regele Carol I.