Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, la finalul unei întâlniri cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Şeful statului a menţionat că nu se vor introduce noi restricții, dar nici măsuri de relaxare.
Aşa cum era de aşteptat, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, după ce numărul de infectări cu coronavirus a crescut foarte mult în ultimele zile.
“Am analizat situația epidemiologică și măsurile care se impugn. Situația nu este bună. Ați văzut că am avut și azi peste 600 de persoane detectate cu COVID-19. Este mult, foarte mult. Purtatul măștii, păstrarea distanței sunt metode sigure pentru a opri răspândirea epidemiei. În condițiile în care crește numărul bolnavilor, e evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Se vor păstra doar restricțiile care sunt acum în vigoare. Nu se prevede acum introducerea de noi restricții. Nu poate fi vorba de noi relaxări”, a declarat şeful statului.
Iohannis a mai afirmat că, în acest context, trebuie continuate măsurile de revigorare economică.
“Guvernul va prezenta la momentul oportun noi acte normative care pun în practică programul de revigorare economică care a fost prezentat. Voi avea vineri și sâmbătă discuții în Consiliul European despre revigorarea economic. E foarte important ca România să primească sume cât mai mari”, mai declarat Iohannis.
Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…
Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…
Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…
Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…