Sport

Periamul va reprezenta Timișul la barajul de accedere în Liga 3

Avântul Periam a fost desemnată astăzi noua campioană a Ligii 4 Timiș, campionatul „înghețând” definitiv. S-a jucat doar o etapă din retur, după care sezonul a fost compromis de pandemia de coronavirus. Timișul Șag este marea perdantă, echipa de lângă Timișoara conducând campionatul în pauza competițională, dar pierzând ultimul joc din 2019 și prima și singura partidă din 2020.
Decizia a fost luată astăzi de Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Timiș, cu 6 voturi pentru, două abțineri și un vot contra. Cealaltă variantă, în afară înghețării, era o dublă manșă între Periam și Șag, dar condițiile erau greu de îndeplinit pentru a se juca un fotbal „sigur”.
Așadar, Periamul va reprezenta Timșul, într-un „triunghiular” care va avea loc pe teren neutru și la care vor mai participa campioanele județene din Hunedoara și Mehedinți pe datele de 1, 5 și 9 august după sistemul fiecare cu fiecare.
Finala Cupei României faza județeană se va disputa însă la începutul lui august, după ce competitoarele, Universitatea de Vest Timișoara și Popeda Dudeștii Vechi și-au asumat că vor efectua câte teste covid sunt necesare pentru ca meciul să aibă loc.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

32 de minute ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

35 de minute ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

37 de minute ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

42 de minute ago

“Nu s-au înțeles la preț.” Dominic Fritz explică de ce AUR n-a mai votat amendamentele PSD

Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…

56 de minute ago

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town

Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…

2 ore ago